INTERVIU: Ruxandra Donose: Opera nu are nevoie de revitalizare. Ea este aceea care ne revitalizează

Lăudată de presa britanică pentru interpretarea sa în "Carmen" - lucrare adusă pe scena londoneză de cel care a fost supranumit "Quentin Tarantino al operei" -, Ruxandra Donose mai spune, în interviul acordat MEDIAFAX, că zona contemporană este cea esenţială în revitalizarea operei, în măsura în care face ca publicul să fie mai capabil să se identifice cu situaţiile din spectacol.

De asemenea, mezzosoprana vorbeşte în interviu despre cum a creat rolul Carmen, "un caracter veridic, uman, complex", despre colaborarea cu Bieito, dar şi despre provocările pe care le-a adus, pentru artişti, această montare inedită.

Prezentăm integral interviul acordat MEDIAFAX de mezzosoprana Ruxandra Donose:

Reporter: Calixto Bieito este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai controversaţi şi curajoşi regizori de pe scena operei mondiale. Care a fost prima dumneavoastra întâlnire cu el?

Ruxandra Donose: La repetiţiile cu "Carmen". Nu lucrasem împreună înainte.

Reporter: Cum aţi colaborat cu regizorul pentru această montare inedită, chiar controversată? El cum v-a decris personajul pe care îl dorea de la dumneavoastră?

Ruxandra Donose: A fost o colaborare uşoară, directă, bazată pe certitudinea că şi el şi eu dorim acelaşi lucru: să creăm un caracter veridic, uman, complex. El mi-a spus că nu vrea ca eu să o interpretez pe Carmen, ci pe... o fiinţă umană.

Reporter: A trebuit să faceţi vreo documentare sau pregătire specială pentru acest spectacol?

Ruxandra Donose: Nu, nu mi-a cerut nimeni nimic. Dar cred că mi-a fost cu siguranţă util faptul că citisem nuvela lui (Prosper, n.r.) Mérimée şi scrierile lui (Friedrich, n.r.) Nietzsche în legătură cu "Carmen" şi muzica lui (Georges) Bizet, cu ocaziile anterioare în care cântasem "Carmen" sau pregătindu-mi teza de doctorat. Totuşi, asta nu e o excepţie, cred că, de fiecare dată când pregătim un rol, e bine să ne documentam despre acesta. De data asta, însă, Calixto chiar l-a menţionat pe Nietzsche în timp ce punea în scenă "Habanera", transformând astfel acest cântec arhicunoscut, la care aproape că nimeni nu mai asculta cuvintele, într-o meditaţie aproape amară despre viaţă.

În afară de asta, e clar că un spectacol de acest gen îţi cere să fii în formă din toate punctele de vedere, nu numai vocal, dar şi fizic, cerându-ţi agilitate, versatilitate şi rezistenţă pentru a-l putea duce cu intensitatea cerută de la început la sfârşit.

Reporter: Opera "Carmen", a cărei protagonistă sunteţi, a avut cronici laudative, fulminante chiar, în special în ceea ce priveşte intepretarea dumneavoastră. În toate aceste cronici, însă, există formulări diferite, în care cuvântul constant este "controversat". În timp ce lucraţi la spectacol (înainte de premieră) v-a fost vreodată teamă că se merge prea departe? V-a fost teamă de reacţia publicului, că ar putea avea o percepţie clasică asupra personajului Carmen?

Ruxandra Donose: Mie nu mi se pare nimic... controversat. Se poate vorbi despre imagini vii, îndrăzneţe, de teatru sau de... musical, prin libertatea şi spontaneitatea mişcării, prin versatilitatea şi acuitatea cu care exprimă sentimente şi emoţii. Nu voi vorbi aici decât despre rolul meu. Cât despre abordarea inovatoare, am fost foarte fericită că s-a găsit cineva care să dărâme cu autoritate, ştiinţă, grijă şi onestitate clişeele în care se zbate opera "Carmen". Nu vreau să mă înţelegeţi greşit. Nu am nimic împotriva rochiilor cu volane colorate, flori în păr sau măgăruşi pe scenă. Nu vorbim aici despre costume. Ci despre felul în care privim această poveste şi aceste personaje, felul în care le dăm voie să existe în mod complex. Dacă citim nuvela lui Mérimée sau dacă citim pur şi simplu cu atenţie opera, ne dăm seama că este o poveste destul de sumbră, o poveste tragică. Deci, dacă vedem pe scenă violenţă, nu trebuie să fim surprinşi. Cuvintele folosite de regizor însuşi au fost: "Vreau să înfăţişez o poveste adevărată, care se petrece în Spania adevărată şi nu în pliantele pentru turişti".

Astfel a ieşit o operă foarte vibrantă, rapidă, la care lumea îşi ţine răsuflarea, dar de multe ori se şi amuză şi, în orice caz, nu îşi dau seama când a trecut timpul.

Reporter: Care au fost/ sunt cele mai mari provocări (fizice, emoţionale, de concentrare) în acest spectacol?

Ruxandra Donose: Nimic altceva decât preocuparea, confruntarea permanentă cu exprimarea cât mai directă, intensă şi veridică a emoţiilor şi sentimentelor prin care trece Carmen. Că e dans frenetic în timpul cântului sau căţăratul pe maşini sau căzături aproape atletice, toate sunt lucruri care se rezolvă în mod tehnic şi care nu au valoare fără încărcătura emoţională. Este vorba despre faptul că toate aceste gesturi care îţi pun la încercare o anumită capacitate fizică (şi nu vă ascund că zgârieturi şi vânătăi avem cu toţii...) nu reprezintă nicio problemă, de multe ori nici nu le observăm, pentru că suntem absorbiţi de linia psihologică pe care o creează adevărul pe care vrem să-l exprimăm.

Reporter: Multe cronici s-au centrat asupra faptului că sunteţi o Carmen atipică - în locul brunetei pasionale, clasice, dumneavoastră sunteţi o Carmen blondă, senzuală, dar nu vulgară, mai calculată. Acum, după acest spectacol, dacă ar trebui să reflectaţi mai profund asupra personajului Carmen în carne şi oase, cum arată acesta?

Ruxandra Donose: Nu cred că am întrupat o Carmen calculată, ci o femeie care ştie să se apere şi să răzbată. Este o femeie atractivă într-o lume de bărbaţi. Este o femeie inteligentă, care a înţeles, poate mult prea devreme, că este înconjurată de o lume crudă, materială, abuzivă, cu prea puţin suflet, o femeie care caută permament marea dragoste, dar nu crede în miracole, care a auzit de atât de multe ori de la bărbaţi care au vrut să o posede "eşti a mea, vei fi a mea" etc, încât, atunci când îl aude pe Jose spunându-i "eu sunt al tău", începe să spere că, poate, de data asta, totul va fi altfel, poate că există şi pentru ea şansa de a fi fericită. Din păcate, exact ceea ce ea a crezut că va fi şansa fericirii sale, în final o striveşte. Pasiunea ei este pentru viaţă şi pentru a trăi. În felul acesta, o găsesc pe Carmen foarte pasională.

Unul dintre lucrurile care m-au bucurat cel mai mult, menţionat în mai multe cronici, a fost acela că personajul Carmen creat de mine a fost unul cu care spectatorul ajungea să simpatizeze, să îl înţeleagă, astfel ca scena finală a morţii ei să nu apară ca un fel de sfârşit "binemeritat", ci ca o cutremurătoare tragedie. M-a bucurat asta, pentru că astfel am reuşit să fac din Carmen o fiinţă adevărată.

Reporter: Este necesar ca opera să fie revitalizată prin montări care să aducă acţiunea în zona contemporană, precum acest spectacol de succes de la Londra?

Ruxandra Donose: Nu ştiu dacă zona contemporană este cea esenţială în revitalizarea operei, decât în măsura în care suntem mai capabili să ne identificăm cu situaţii recognoscibile, ale zilelor noastre şi, poate, astfel, reuşesc să ne intereseze mai mult situaţiile create pe scenă. Însă, în principiu, aşa cum am mai spus, costumele purtate sau epoca în care se desfăşoară acţiunea nu sunt cele care împiedică o operă să fie vie, ci disponibilitatea de a... ignora incredibilele conflicte şi emoţii care se regăsesc în toate operele, ca şi faptul că personajele operei sunt la fel de complexe şi diferenţiate ca şi cele de teatru sau de film. Opera este şi teatru. Nu este doar concert. Cuvântul cântat ar trebui să fie mai puternic decat cel "doar" vorbit. Sentimentele transmise prin muzică, cuvânt şi implicare emoţională trebuie să mişte spectatorul la toate nivelurile. Nu cred că toate aşa-zisele regii moderne au o valoare în sine, numai pentru că sunt moderne. Dar cred că, dacă opera exprimă şi stârneşte emoţii puternice, fior, o evadare, ea... nu mai are nevoie de revitalizare, ci ea este cea care ne revitalizează.

Spectacolul "Carmen", în regia lui Calixto Bieito, a avut premiera la English National Opera din Londra pe 21 noiembrie şi va avea ultima reprezentaţie de anul acesta pe 9 decembrie.

Pentru această montare, lui Bieito i s-a alăturat dirijorul Ryan Wigglesworth, costumele au fost create de Mercè Paloma, luminile, de Bruno Poet, iar scenografia, de Alfons Flores. Mezzosopranei Ruxandra Donose i se alătură Adam Diegel, în rolul lui Don Jose. Din distribuţie mai fac parte: Elizabeth Llewellyn (Michaëla), Duncan Rock (Morales) şi Rhian Lois (Frasquita), cărora li se alătură Leigh Melrose (Escamillo), Madaline Shaw (Mercedes), Geoffrey Dolton (Dancairo), Alun Rhys-Jenkins (Remendado) şi Graeme Danby (Zuniga).

Ruxandra Donose a fost lăudată de presa britanică pentru rolul ei în opera "Carmen", The Telegraph remarcând că artista creează o Carmen "adorabilă", în timp ce The Guardian a scris că în acest spectacol mezzosoprana are cea mai bună "prestaţie pe sol britanic".

"Ruxandra Donose este o Carmen excelentă: vulnerabilă, dar nu foarte vulnerabilă, puternică, dar nu prea puternică, complexă, plină de conflicte interioare şi, uneori, devastator de atrăgătoare", a scris şi Mark Berry, de la Seen and Heard International.

Opera Britannia i-a dedicat mezzosopranei române un material cuprinzător, în care sublinia faptul că artista realizează un personaj Camen "credibil şi complet eliberat de vechile caracteristici şi de marca de 'gitana'", care, în cele din urmă, devine o femeie "puternică, imprevizibilă şi demnă de milă". "Este o protagonistă foarte puternică (...) Scena finală este memorabilă atât în privinţa corului, cât şi pentru dedicarea manifestată de cei doi protagonişti. Această versiune a operei aparţine în aceeaşi măsură lui Carmen, cât şi lui Jose", se arată în aceeaşi cronică. Jurnalistul Opera Britannia a concluzionat că "Ruxandra Donose este o artistă lirică excelentă şi o actriţă plină de magnetism, cu multe faţete".

"Frumoasa Ruxandra Donose şi-a dat sufletul cântând în acest rol (...) atât Carmen, cât şi Jose au nişte voci lirice minunate, iar amândoi au profitat din plin de talentul ce le-a fost dăruit. Aceasta este o Carmen care îţi aminteşte cât de frumoasă este muzica familiară", a scris şi The Wall Street Journal.

Extrem de apreciată pentru complexitatea personalităţii sale artistice, Ruxandra Donose este una dintre cele mai valoroase mezzosoprane ale tinerei generaţii, cu o carieră în plin avânt. După succesul din februarie la Royal Opera House - Covent Garden, cu rolul "Dona Elvira" din "Don Giovanni" de Giuseppe Verdi, Ruxandra Donose a fost invitată să cânte pe scena Barbican Centre în "L'heure espagnole", de Maurice Ravel, alături de BBC Symphony Orchestra, pentru ca, recent, alături de tenorul american Adam Diegel, în rolul lui Don Jose, şi de regizorul Calixto Bieito, să primească patru stele în cotidianul The Guardian pentru spectacolul "Carmen".

Născută într-o familie de muzicieni, mezzosoprana a debutat pe scena de concert încă din copilărie, ca pianistă. Absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (clasa Georgetei Stoleriu), Ruxandra Donose a studiat, totodată, în Viena, cu Carol Blaickner-Mayo. A fost distinsă cu numeroase premii naţionale şi internaţionale, printre care concursurile internaţionale de muzică din München (1990) şi Washington (1991). Solistă a teatrelor de operă din Constanţa (1989 - 1991), Basel (1991 - 1992) şi Viena (1992 - 1998), artista a avut în acelaşi timp numeroase concerte în întreaga lume, dezvoltând un repertoriu artistic impresionant.