INTERVIU Svetislav Basara, scriitor şi jurnalist sârb: Cei traumatizaţi nu se prea văd aşa de clar precum cei care se prefac

"Basara este în literatură ceea ce Kusturica este în cinematografie: un nebun, un geniu, un anarhist, un insolent, un untertainer, un sentimental", remarca franţuzoaica Martine Laval, în săptămânalul francez Télérama.

Sârbul Svetislav Basara a vorbit pentru MEDIAFAX despre negarea unităţii literaturii din fosta Iugoslavie şi despre utilizarea balcanică a traumei, dar şi despre raportul complicat pe care îl are cu literatura contemporană: "nu înţeleg literatura contemporană şi nu îmi doresc să o înţeleg". Scriitorul a fost invitatul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi 2019 (FILIT), organizat în perioada 2 - 6 octombrie.

Redăm mai jos interviul acordat de Svetislav Basara agenţiei MEDIAFAX:

Reporter: Ce fel de raport există între activitatea dumneavoastră ca ambasador, jurnalism şi literatură, trei zone care au de-a face în moduri atât de diferite cu expresia?

Svetislav Basara: Să fii ambasador nu are nimic de-a face cu expresia. Este doar ceva ce ai de făcut pentru o scurtă perioadă de timp. Mie nu mi-a afectat viaţa în niciun fel. Am continuat să fac aceleaşi lucruri pe care le făceam şi înainte. Nu sunt prea mulţi cei care reuşesc să trăiască din vânzarea de cărţi. Unii predau, alţii scriu pentru ziare şi reviste. Pur şi simplu aşa merg lucrurile. Când eşti scriitor, nu prea faci asta în fiecare zi, în fiecare moment. Din păcate, aşa ceva ţi se întâmplă în rare momente din viaţă. Când se petrece asta, nimic altceva nu mai contează. Te concentrezi asupra muncii. Dar trebuie să ai cum să aştepţi acele momente. Să apuci să trăieşti destul ca să ajungi să scrii.

Reporter: Dar momentul în care aţi fost ambasador a fost unul delicat pentru Iugoslavia...

Svetislav Basara: Da, este adevărat. S-a întâmplat după răsturnarea regimului Milosevic. A fost nevoie să înlocuim o bună parte din corpul diplomatic. Au fost înlocuiţi ambasadori, miniştri. Eu am preluat postul temporar, mi-am făcut treaba şi am uitat de acest post în ziua în care m-am întors la Belgrad.

Reporter: Şi ce v-a afectat identitatea?

Svetislav Basara: Este o întrebare dificilă. Nu prea am luat în serios acele titluri ca "extraordinar" şi "plenipotenţiar" Acum sunt în vârstă, dar toată viaţa este o căutare a identăţii. Nu ajungi niciodată la identitate, nu intri în posesia ei. Pe parcurs eşti obligat să faci multe, chiar şi lucruri pe care nu îţi doreşti să le faci. Aşa e viaţa. Serbia e o ţară mică aşa că este esenţial să ajungem la traducători. De ei depinde. În materie de limbi slave, toată lumea vrea să înveţe rusă şi poloneză. Sârba este la capătul listei. Cei care o studiază sunt o minoritate plină de pasiune. Ei găsesc unele volume şi fac eforturi uriaşe să găsească editori. Să găseşti un traducător bun este chiar mai greu decât să găseşti un editor priceput.

Reporter: Ce urmărea efortul pe care l-aţi făcut împreună cu alţi scriitori din fosta Iugoslavie pentru promovarea unei limbi comune?

Svetislav Basara: După ce s-a împărţit Iugoslavia în cinci părţi, fiecare s-a trezit cu propria limbă, dar limba este aceeaşi. Ar fi mult mai bine pentru literatura noastră dacă s-ar recunoaşte faptul că avem aceeaşi limbă. Am avea 20 de milioane de cititori. Altfel, avem 6 sau 7 milioane în Serbia, 5 sau 4 milioane, în Croaţia, 3 sau două milioane de cititori în Bosnia şi Herţegovina, câteva sute de mii în Muntenegru, ar mai fi şi în diaspora. Ca toate lucrurile din fosta Iugoslavie şi literatura este atomizată. Vorbim despre patru literaturi, dar, în mod fundamental, este aceeaşi literatură. Nimeni nu vrea să audă de unitate, nici măcar lingvistică, ca să nu mai vorbim de cea politică.

Reporter: Şi cum poate literatura să schimbe această situaţie?

Svetislav Basara: Fiecare trăieşte în ţara lui. Croaţii o au pe a lor, este o balcanizare în sensul adevărat al cuvântului. Nu, literatura nu poate să unească pe nimeni. Este Fata Morgana.

Reporter: Şi atunci ce rol joacă ironia din cărţile dumneavoastră?

Svetislav Basara: Multe momente sunt tragice, dar peste tot poţi să găseşti urme de sarcasm, de ironie, de nonsens. Este felul în care îmi uşurez eu viaţa. Dacă m-aş plânge de dimineaţă până seara, ce aş obţine? Aşa că prefer să mă uit vesel la ce se întâmplă.

Reporter: Care e atmosfera astăzi în literatura sârbă? Se îndepărtează noii autori de trauma socială de la începutul secolului?

Svetislav Basara: Nuuu, toţi sunt traumatizaţi. Cei tineri sunt chiar şi mai traumatizaţi decât cei mai în vârstă. Serbia şi Balcanii sunt o zonă în care, dacă nu eşti traumatizat, te prefaci că eşti traumatizat. Nu există viaţă fără traumă. Că te prefaci sau eşti cu adevărat traumatizat, asta este. Persoanele care au fost cu adevărat traumatizate parcă nu se văd în aceeaşi măsură precum cei care se prefac.

Reporter: În cărţile dumneavoastră sunt implicate nuanţe foarte diferite din domeniile care vă interesează, din psihologie, teologie...

Svetislav Basara: Mai ales din teologie, în ultimii douăzeci de ani am citit mai mult teologie şi biografii. Sunt sursa mea continuă de inspiraţie. Zilele acestea citesc o biografie a lui Curzio Malaparte, incredibilă, scrisă de Mauricio Serra. Din cartea asta afli atâtea lucruri despre fascism, pe care nici nu ţi le poţi imagina. Chiar şi despre Pogromul din Iaşi. Sigur, este important să fie scrise şi bine. Mai puţin citesc beletristică. Şi, dacă o fac, recitesc Gabriel Garcia Marquez, recitesc Thomas Bernhard, recitesc Augusto Roa Bastos, Mario Vargas Llosa. Literatura contemporană nu mă interesează, fie ea sârbă sau europeană. Nu este pe gustul meu, cum se spune. Ei scriu despre lucruri care nu mă interesează. De exemplu tipul acela, Houellebecq, se pricepe, scrie bine, am citit o carte a lui, "Harta şi teritoriul". Apoi am luat alt roman al său şi am citit 30 de pagini despre problemele unuia care se masturbează şi are probleme nerezolvate cu... mai du-te-n măta! Nu mă lua aşa! Scrie bine despre lucruri de care nu îmi pasă. Ca să nu mai spun de mulţi alţi autori. Chiar nu înţeleg literatura contemporană şi nu îmi doresc să o înţeleg.

Reporter: Este acesta un mod de a vă păstra integritatea în condiţiile în care v-aţi format într-un moment în care discursul public era mai degrabă extremist?

Svetislav Basara: Nu. Scrisul este modul prin care îmi păstrez concentrarea. Ca să nu mă împrăştii. Ca să nu mă ataşez prea mult de ce este în jurul meu. Problema noastră este lipsa de concentrare. O parte din viaţa noastră o cedăm telefoanelor mobile. Platformele sociale erau inevitabile. Nu era chiar aşa de frumos nici înainte să apară ele. Nici nu au apărut... noi le-am creat. Nu neapărat ca să comunicăm, mai mult ca să terminăm cu comunicarea. Comunicăm mai mult cu aparatul decât cu altcineva. Se mai întâmplă să găsim pe cineva la celălalt capăt... dar nu foarte des.

Reporter: Cu publicul ieşean cum aţi comunicat? Seamănă cu cititorii dumneavoastră din Serbia?

Svetislav Basara: Cred că lucrurile arată mai bine aici. Evenimente de acest gen se organizează şi în Serbia, dar nu trezesc atâta interes. Văd la Iaşi oameni cărora le place să citească, nu prea am ocazia asta în Serbia.

Svetislav Basara, născut pe 21 decembrie 1953, în localitatea Bajina Bašta din Serbia, este unul dintre cei mai importanţi prozatori sârbi contemporani, arată descrierea editorilor săi, care îl definesc drept "un spirit polemic parodic şi oximoronic, care nu acceptă niciun compromis". Este autor a peste patruzeci de volume de povestiri, romane, eseuri şi piese de teatru, recompensat cu numeroase premii literare naţionale şi internaţionale.

Volumul "Conspiraţia bicicliştilor/ Fama o biciklistima" (1987) a fost considerat cel mai bun roman al deceniului nouă al secolului trecut. Pentru "Mărirea şi decăderea bolii Parkinson/ Uspon i pad Parkinsonove bolesti" i s-au decernat prestigiosul premiu al revistei NIN în anul 2006, premiul Bibliotecii Naţionale din Serbia pentru cel mai citit roman al anului 2008 şi renumitul premiu Laza Kostić în 2007. Piesele sale de teatru sunt jucate pe multe scene ale lumii, iar cărţile lui sunt traduse în limbile engleză, franceză, germană, maghiară, bulgară, italiană şi macedoneană. În perioada 2001-2005 a fost ambasador al Serbiei în Cipru. În prezent, lucrează ca jurnalist la cotidianul Danas/Azi, semnând articolul de fond.

Ediţia românească a romanului "Mărirea şi decăderea bolii Parkinson" a fost publicată în 2017 de Editura Cartier, de la Chişinău, în traducerea Octaviei Nedelcu.