- Home
- Cultură-Media
- CHICAGO, (23.05.2012, 11:46)
- Florin Badescu ,
Inventatorul primei telecomenzi, Eugene Polley, a murit la vârsta de 96 de ani
Americanul Eugene Polley, care a inventat în 1955 prima telecomandă fără fir pentru televizoare, a murit la vârsta de 96 de ani, au anunţat, marţi, reprezentanţii companiei pentru care lucrat, Zenith Electronics.
![Imaginea articolului Inventatorul primei telecomenzi, Eugene Polley, a murit la vârsta de 96 de ani](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1706/9662386/1/eugene-polley.jpg?width=560)
Eugene Polley (Imagine: The Telegraph)
Compania americană, filială a grupului sud-coreean LG Electronics, cunoscută în trecut sub numele de Zenith Radio Corporation, a anunţat că inventatorul originar din Chicago a murit duminică, în camera lui de spital.
Eugene Polley s-a angajat în 1935 la Zenith Radio, pentru care a brevetat 18 invenţii. Una dintre acestea a fost telecomanda Flash-Matic, un obiect pe atunci fluorescent, care permitea pornirea şi oprirea de la distanţă a unui televizor şi schimbarea posturilor TV.
Aparatul funcţiona graţie a patru senzori fixaţi în fiecare colţ al ecranului televizorului, dar folosirea sa nu era lipsită de anumite riscuri, mai ales dacă televizorul se afla într-o cameră cu mult soare. Flash-Matic a fost înlocuită în 1960 cu Zenith Space Command, o telecomandă mult mai performantă, care funcţiona cu ultrasunete.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Eugene Polley a creat sisteme de radar pentru armata americană. După război, a luat parte la proiectele tehnice care au condus la apariţia radioului pentru automobile şi a discului video, strămoşul DVD-ului din zilele noastre.
În 1997, Eugene Polley, care lasă în urma sa un fiu şi un nepot, a primit un premiu Emmy onorific.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5539/22676824/2/imgl8472.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/ail-1739298256.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/8-main-1739303703.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=9662386&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe