Ioan T. Morar, despre Groşan: Un angajament este o pată, dar şi-a spălat păcatele

"Nu am ştiut, am fost surprins, însă surprinderea e cu atât mai mare cu cât în anii când am fost împreună (la diverse manifestări, n.r.) nicio clipă nu am avut senzaţia că ar da despre mine ceva. I-am spus atât de multe lucuri, care ajunse la autorităţi ar fi fost grave", a declarat scriitorul şi jurnalistul Ioan T. Morar.

El a precizat că nu-l condamnă pe Ioan Groşan. "Sigur, un angajament este o pată în viaţa unui om, dar prin ceea ce a făcut el apoi şi-a spălat păcatele. Eu nu-l condamn. După părerea mea, este mai greu să refuzi să mai colaborezi, decât să refuzi din start colaborarea. Este un act de demnitate în ultimă instanţă", a explicat Ioan T. Morar.

Totodată, Ioan T. Morar a mai spus că, până în 1989, Ioan Groşan a fost profesor la o şcoală din cartierul bucureştean Militari. "Dacă ar fi colaborat în continuare ar fi putut foarte bine să fie la o revistă literară şi să beneficieze de sprijinul Securităţii. Dar a stat la o şcoală din Militari, unde a ajuns prin repartiţie guvernamentală, pe baza mediei, pentru că a învăţat foarte bine. Ioan Groşan nu a mizat pe un ajutor pe care i-ar fi fost simplu să-l folosească", a mai spus Ioan T. Morar.

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a cerut Curţii de Apel Bucureşti să constate calitatea de colaborator al fostei Securităţi a scriitorului Ioan Groşan, membru al Uniunii Scriitorilor, primul termen al procesului fiind stabilit pentru 21 februarie.

Ioan Groşan ar fi fost recrutat de Securitate în mai 1974, pe când îşi satisfăcea stagiul militar. El ar fi primit numele conspirativ de informator "Radu Greceanu" şi ar fi semnat un angajament, care nu s-a păstrat însă la dosar, scrie, miercuri, Adevărul.

Principala acuzaţie adusă lui Groşan de CNSAS este încălcarea dreptului la viaţă privată, conform unei note informative olografe pe care scriitorul, pe atunci student în anul I la Facultatea de filologie din Cluj-Napoca, ar fi furnizat-o la data de 16 decembrie 1974. Nota, semnată "Radu Greceanu", se referă la o serie de declaraţii făcute la seminarii de un conferenţiar numit "M.".

La rândul său, Groşan a declarat că, atunci când a fost recrutat, i s-a pus în vedere că, dacă nu semnează angajamentul de colaborator, ar putea să nu mai ajungă la facultate.

Privind recrutarea sa, pe 10 mai 1974, Groşan spune, într-un interviu pentru Adevărul: "Am fost chemaţi mai mulţi, pe rând, în biroul de Contrainformaţii, la CI-st, şi aşa, mai voalat, mai cu aluzii, ni s-a pus în vedere că dacă nu semnăm documentul ăla s-ar putea, asta era ameninţarea cea mai cumplită, că s-ar putea să nu mai ajungem la facultate şi să ne treacă la trupeţi, la un an şi patru luni".

La momentul respectiv, Groşan fusese deja admis la facultate, dar, mai spune el, avea un unchi care fugise în Occident şi îi trimitea scrisori din Detroit, SUA, care erau deschise, astfel că ar fi avut "o pată" la dosar.

"Şi m-au pus în faţa faptului împlinit, pe ideea că nu mai are rost să merg la facultate. Asta a fost cea mai cumplită ameninţare şi atunci am semnat angajamentul", mărturiseşte Groşan, spunând că tot atunci i s-a dat şi numele de "Radu Greceanu".

"Vreau să-ţi spun că ei, prin mici presiuni, prin mici şantaje, prin ameninţări de tot felul, mai ales asta, că n-o să mai ajungi la facultate, ei au încercat să ne strice tinereţea, idealurile, visurile - ba mai mult, chiar şi umorul. Aşa cum n-au reuşit să ne culpabilizeze nici atunci, n-or să reuşească să mă culpabilizeze, în ceea ce mă priveşte, nici azi", a mai declarat Groşan în interviu.

Ioan Groşan spune că a mai fost contactat imediat cum a ajuns la facultate, în acelaşi an, de acelaşi colonel care venise şi la unitatea militară, pe nume Călian. Groşan a refuzat orice contact cu Securitatea, însă până a terminat facultatea, în 1978, a fost "prins la colţ" de două ori pe an, potrivit spuselor sale.

Astfel, o dată ar fi fost întrebat ce crede despre un coleg - un student care trebuia să primească o bursă în Occident - şi ar fi dat "o recomandare foarte călduroasă, drept dovadă că a şi plecat". Informările erau furnizate în cadrul unor conversaţii, pe baza cărora se făcea apoi raport, mai spune Groşan.

Cu excepţia notei referitoare la colegul care trebuia să primească bursa, Groşan spune că nu a mai scris nicio notă informativă. Astfel, el neagă că ar fi autorul unei note olografe în care denunţă un conferenţiar - M. - care "propagă idei care nu ţin de specificul obiectului de predare şi care sunt cu totul în afara moralei şi a eticii comuniste", potrivit documentului CNSAS. Groşan a declarat că nici nu îşi aminteşte de vreun conferenţiar M.

Ioan Groşan a mai povestit că a mai fost contactat de Securitate la terminarea facultăţii, când s-a mutat la Bucureşti, şi a refuzat colaborarea, şi apoi, în octombrie 1989, înainte să facă o vizită la Paris la invitaţia lui Nicolae Breban şi Dumitru Ţepeneag. S-a întors de la Paris în noiembrie 1989 şi nu a mai fost contactat până a început Revoluţia.

Scriitorul a mai spus că a povestit despre legătura lui cu Securitatea unor amici din Maramureş, dar nu şi unor personalităţi din anturajul său, precum Ioan T. Morar, Florin Iaru sau celor de la Academia Caţavencu. Groşan a spus că aceştia din urmă nici nu i-au pus vreo întrebare pe acest subiect.

Ioan Groşan, născut în 1954, la Satulung, Maramureş, este absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca. A fost, de-a lungul timpului, profesor, director artistic al studioului de creaţie cinematografică al Ministerului Culturii (condus de Lucian Pintilie) şi redactor la Contrapunct şi Academia Caţavencu. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR). A publicat volumele "Caravana cinematografică" (1985, Premiul pentru debut al USR), "Trenul de noapte" (1989), "Şcoala ludică (1990), "Planeta Mediocrilor" (ed. I: 1991; ed. a II-a: 2002) "O sută de ani de zile la Porţile Orientului" (Premiul pentru proză al USR, ed. I: 1992, ed. a II-a: 2001, ed. a III-a: 2007), "Jurnal de bordel" (1995), "Nutzi, spaima Constituţii. Jurnal de Cotroceni" (1998), "Judeţul Vaslui în NATO" (2002) şi "Un om din Est" (2010).