Prima pagină » Cultură-Media » Iohannis: Recunoaşterea mondială a Academiei Române face cinste naţiunii noastre

Iohannis: Recunoaşterea mondială a Academiei Române face cinste naţiunii noastre

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, un mesaj cu prilejul aniversării a 149 de ani de la înfiinţarea Academiei Române, arătând că această instituţie a revenit, în ultimii 25 de ani, la făgaşurile sale fundamentale, iar recunoaşterea mondială a Academiei face cinste naţiunii noastre.
Iohannis: Recunoaşterea mondială a Academiei Române face cinste naţiunii noastre

Cu prilejul aniversării a 149 de ani de la înfiinţarea Academiei Române, îmi face o deosebită plăcere să vă felicit. Vă urez să aveţi parte, ca instituţie etalon a culturii şi ştiinţei române, de rezultate pe măsura eforturilor şi aşteptărilor dumneavoastră. Academia Română s-a născut din năzuinţa de emancipare naţională a generaţiei Revoluţiei de la 1848. La puţină vreme de la înfiinţare, Academia Română a devenit, graţie modelului instituţional european adoptat de părinţii săi fondatori, unul dintre simbolurile statalităţii României moderne”, se precizează în mesajul şefului statului, remis de Adminstraţia Prezidenţială.

Potrivit preşedintelui Klaus Iohannis, ”energiile şi resursele intelectuale naţionale, dar şi ataşamentul faţă de valorile civilizaţiei europene au făcut din Academia Română o instituţie solidă şi durabilă în timp, în ciuda momentelor de cumpănă din istorie”.

”Ultimii 25 de ani, în care Academia a revenit la făgaşurile sale fundamentale, au marcat o deschidere spre colaborări internaţionale fără precedent. Recunoaşterea mondială a Academiei face cinste naţiunii noastre şi serveşte dialogului global al civilizaţiilor.Ne aflăm acum în pragul jubileului de 150 de ani de existenţă ai Academiei Române. Cu acest trecut şi de la înălţimea misiunii dumneavoastră, sunt convins că veţi rămâne un exemplu de stăruinţă şi viziune. La mulţi ani!”, se mai arată în mesajul şefului statului.