- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (17.09.2010, 14:45)
- , ,
Ion Caramitru susţine conferinţa "Limitele aşteptării" la Festivalul Artelor Bucureşti 2010
Actorul Ion Caramitru susţine conferinţa "Limitele aşteptării", pe 11 octombrie, la Palatul Copiilor, în cadrul Festivalului Artelor Bucureşti 2010 (10 - 15 octombrie), informează organizatorii.
Urmărește
67 afișări
Ion Caramitru susţine conferinţa "Limitele aşteptării" la Festivalul Artelor Bucureşti 2010
Expunerea are la bază conferinţa susţinută, în 1992, în Camera Comunelor din Londra şi a fost gândită pentru a exprima respectul şi recunoştinţa familiilor celor căzuţi în Revoluţie şi revoluţionarilor.
"Dacă stau să mă uit şi să îmi reamintesc existenţa mea, de când am deschis ochii asupra vieţii, mai logic, mai concret - am fost într-o veşnică aşteptare. Aşteptam ceva care de cele mai multe ori nu se împlinea sau se împlinea cu lipsuri sau ducea spre un orizont de aşteptări din ce în ce mai dramatice. Am aşteptat, când aveam şapte ani, două zile ca sora mea să se întoarcă dintr-o cercetare miliţienească, am aşteptat două luni să se întoarcă mama mea, după ce a fost arestată împreună cu tata, şi am aşteptat doi ani, prima oară, după ce s-a întors din prima recluziune", spune Ion Caramitru.
Un spectacol memorial dedicat actorului Ştefan Iordache, cu momente din filmografia sa şi cu mai mulţi actori invitaţi, dar şi premiera concertului lui Tudor Gheorghe "Cavalerii felinarelor târzii" se numără printre reprezentaţiile Festivalului Artelor Bucureşti, care va avea loc între 10 şi 15 octombrie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
Bolojan, întrebat dacă va demisiona dacă Antonescu nu va câştiga preşedinţia: Va fi un decont
-
Tánczos Barna: România se poate baza pe o creştere economică solidă
-
Trump: Canada, Mexic şi China nu pot face nimic pentru a amâna taxele
Biletele pentru evenimentele din cadrul festivalului au fost puse deja în vânzare şi sunt disponibile în reţeaua Vreau Bilet.
Şi la această a doua ediţie, actorul Radu Beligan va fi preşedintele onorific al festivalului.
Printre participanţii la eveniment au fost anunţaţi şi dirijorul Justus Franz, alături de Orchestra Philarmonie der Nationen, artiştii Teatrului de Operă şi Balet din Kiev, violonistul Alexandru Tomescu şi actorii Dan Puric şi Florin Piersic.
În 2008, organizatorii au declarat că festivalul, aflat atunci la prima ediţie, va avea loc la fiecare doi ani, alternativ cu Festivalul Internaţional "George Enescu".
Directorul Festivalului este Pepino Popescu, preşedintele Asociaţiei Culturale "Maria Domina".
Prima ediţie a Festivalului Artelor Bucureşti a fost deschisă cu un concert susţinut de pianistul Dan Grigore, împreună cu Orchestra Naţională Radio şi dirijat de Misha Katz, incluzând totodată spectacole precum "Confesiuni despre viaţă şi artă", de Radu Beligan, "Omul din La Mancha", al lui Tudor Gheorghe, "Arlechiniada", al Teatrului Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski" din Constanţa, "Străini în noapte", cu Florin Piersic şi Emilia Popescu, "Dialoguri şi fantezii în jazz", cu Ion Caramitru şi Johnny Răducanu, precum şi un concert susţinut de violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul Horia Mihail.
Citește pe alephnews.ro: La cinci ani după ce au spus „la revedere” UE, britanicii regretă amarnic Brexitul
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Mănânci Nutella sau Fineti din comerț? Dragoș Pătraru ne spune din ce e făcută crema de CACAO, de fapt
GANDUL.RO
Un preot din România a câștigat premiul pentru cea mai bună carte de dezvoltare personală a anului! Cine este Părintele Pimen?
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe