- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (30.09.2007, 12:34)
"Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal" a ajuns pe scena Naţionalului
După „Comedie roşie”, o nouă piesă care radiografează utopia comunistă - „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal” de Matei Vişniec - intră în repertoriul Teatrul Naţional din Bucureşti (TNB), la Sala Atelier.
![Imaginea articolului "Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal" a ajuns pe scena Naţionalului](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1706/940288/1/matei-visniec.jpg?width=560)
"Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal" a ajuns pe scena Naţionalului
Textul lui Vişniec a fost pus în scenă de Florin Fătulescu, cel care a prezentat în premieră mondială piesa, în 2000, la Los Angeles, a obţinut premiul Maddy pentru regie, iar apoi a dus spectacolul la marele Festival de la Edinburgh din 2006.
La premiera de sâmbătă seară, de la TNB, au fost prezenţi atât dramaturgul stabilit în Franţa, Matei Vişniec, cât şi regizorul Florin Fătulescu, care trăieşte din 1987 în Statele Unite. „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal” este, de fapt, spectacolul unor creatori români care au plecat din ţară în acelaşi timp, în ultimii ani ai comunismului, s-au afirmat în străinătate, iar acum se regăsesc în România, pentru o montare la care e aşteptat mai ales publicul tânăr. Vişniec a scris piesa cu gândul că e nevoie în lumea occidentală de o meditaţie despre forma de utopie numită comunism. Dar la fel de necesară este şi pentru oamenii tineri din România, pentru care ororile din închisori sau spitale, demagogia şi cenzura ca politică oficială sunt abstracţiuni despre care au citit, eventual, în manuale.
Florin Fătulescu şi Liliana Cenean, autoarea costumelor, au subliniat latura grotescă a reflecţiei pe tema puterii. Această cheie de lectură dă naştere celor mai interesante momente din spectacol, avându-i ca protagonişti pe pacienţii Spitalului central de boli mintale din Moscova, supuşi „tratamentelor” de spălare a creierului. Actorii din aceste roluri – Ovidiu Cuncea, Andrei Duban, Tomi Cristin, Dorin Andone, Sanda Toma, Amalia Ciolan, Tatiana Constantin şi Natalia Călin - reuşesc să creeze un personaj colectiv (grupul de pacienţi), dar treptat îşi şi indivualizează personajele.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Anunţul oficial al CCR: funcţia de preşedinte al României devine vacantă. Interimatul se asigură de preşedintele Senatului, Ilie Bolojan
-
Summit-ul IA de la Paris. 61 de ţări au semnat un acord, SUA şi Marea Britanie au refuzat
-
15 persoane reţinute în urma scandalului de la Urziceni, soldat cu doi morţi
Dintre interpreţii rolurilor principale – Claudiu Bleonţ, Mircea Rusu, Florina Cercel şi Medeea Marinescu, cea din urmă actriţă captează atenţia, prin felul în care exprimă extremismul personajului său, asistenta medicală Katia Ezova, fără să o facă antipatică publicului.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22687868/1/inghetata-angelick.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/4-main-1739286972.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe