- Home
- Cultură-Media
- (17.03.2022, 08:24)
- Cezara Mîndrescu
Istoria de sub Notre Dame. A fost descoperit un sarcofag antic
Arheologii au găsit un vechi sarcofag de plumb sub catedrala Notre Dame, oferind o nouă perspectivă asupra istoriei clădirii care este în prezent în reconstrucţie după un incendiu devastator din 2019, notează CNN.

Sursa foto: Twitter/Ticia Verveer
Notre Dame, care datează din secolul al XII-lea, a comandat lucrările de săpătură în interiorul catedralei ca măsură de precauţie, înainte de instalarea schelelor necesare refacerii unei coame de acoperiş din lemn de 100 de metri înălţime.
„Podeaua traversării transeptului a scos la iveală nişte rămăşiţe de o calitate ştiinţifică remarcabilă”, a declarat ministrul francez al Culturii, Roselyne Bachelot, adăugând că lucrările de excavare au fost prelungite până pe 25 martie.
Situl se află sub un strat pietros care datează din secolul al XVIII-lea, însă Ministerul Culturii a subliniat că unele niveluri inferioare datează încă din secolul al XIV-lea sau chiar începutul secolului al XIII-lea.
Christophe Besnier de la Institutul Naţional de Arheologie din Franţa a declarat: „Am reuşit să trimitem o cameră mică în interiorul sarcofagului care a arătat resturi de pânză, dar şi materie organică cum ar fi păr şi resturi vegetale. Faptul că acestea sunt încă acolo indică faptul că tot conţinutul a fost foarte bine conservat”.
Arheologii au spus că sarcofagul de plumb a aparţinut probabil unui înalt demnitar şi au precizat că ar putea data din secolul al XIV-lea, ceea ce, dacă ar fi confirmat, ar face din acesta o descoperire spectaculoasă.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 17:35
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce condiţii ar face asta / Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă
-
astăzi, 17:10
NEWS ALERT Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce situaţii ar face asta