Astfel, sâmbătă, de la ora 17.00, Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate – ARCEN invită bucureştenii la un nou traseu cultural pietonal, care va aduce în atenţie o zonă reper pentru Bucureştii începutului de secol XX, potrivit paginii de Facebook a evenimentului.
Traseul „Prin Bucureştii lui Mircea Eliade” se va desfăşura în fiecare sâmbătă şi duminică, în perioada 28 martie – 5 aprilie, de la ora 17.00, în perimetrul străzilor Mântuleasa – Romulus – Popa Soare – Dimineţii – Pictor Romano – Sf. Ştefan – Plantelor -Negustori – Dumitru Stăniloae – Calea Moşilor – Sfinţilor, având ca punct de pornire Biserica Mântuleasa şi punct final strada Radu Cristian.
Traseul cultural ARCEN aduce pentru prima dată în faţa publicului o serie de elemente de mitologie urbană (tramvaiul, liftul, fereastra, podul şi pivniţa, scara şi trăsura), toate preluate din literatura fantastică a lui Mircea Eliade.
Traseul „Prin Bucureştii lui Mircea Eliade” cuprinde istoria şi poveştile mahalalelor Negustori, Sfinţilor, Mântuleasa şi Vergului, legătura acestor locuri cu Mircea Eliade – casa cu mansardă, Şcoala Mântuleasa, Foişorul de Foc, casa lui Mircea Vulcănescu -, dar şi istoria prezenţei personajelor lui Mircea Eliade în acest spaţiu „încărcat de semne magice”.
Traseul cultural ARCEN se doreşte a fi o alternativă pietonală a Capitalei, o „plimbare” ce valorifică patrimoniul construit şi imaterial al Bucureştilor şi care contribuie la salvarea memoriei oraşului.
Participarea la traseul „Prin Bucureştii lui Mircea Eliade” este gratuită.