Târgul „De Mărţişor”, în perioada 24 februarie – 8 martie, la Muzeul Satului din Capitală
Mărţişorul, reprezentat de un şnur bicolor – alb şi roşu -, marchează în calendarul popular pragul dintre anotimpul friguros al iernii şi cel călduros al primăverii. Muzeul Satului încearcă să pună în valoare această sărbătoare a începutului de primăvară, prin aducerea în conştiinţa oamenilor a valorilor universale de civilizaţie creştină, facilitând accesul la vechi valori precreştine.
Astfel, se doreşte conservarea, permanentizarea şi promovarea acestor străvechi datini şi obiceiuri, ajutând la înţelegerea transferului rolului mărţişorului din obiect cu valoare de talisman în obiect artizanal.
Astfel, în perioada 24 februarie – 8 martie, de luni până duminică, între orele 9.00 şi 17.00, în curtea muzeului, persoanele interesate vor găsi mărţişoare diverse şi vesele, realizate de meşteri şi de artişti plastici.