Prima pagină » Cultură-Media » Aproximativ 200 de artişti din toată ţara, la Festivalul Naţional de Teatru Independent din Capitală

Aproximativ 200 de artişti din toată ţara, la Festivalul Naţional de Teatru Independent din Capitală

Cea de-a doua ediţie a Festivalului Naţional de Teatru Independent (FNTi), unul dintre cele mai importante evenimente de profil din România, care va avea loc în perioada 3 - 9 noiembrie, îşi propune să aducă la Bucureşti aproximativ 200 de artişti din toată ţara.
Aproximativ 200 de artişti din toată ţara, la Festivalul Naţional de Teatru Independent din Capitală

Apariţia sectorului cultural independent, din care teatrul face parte, este o consecinţă firească a schimbărilor politice produse în urmă cu 25 de ani, cu deosebirea că teatrul independent românesc – până la apariţia FNTi – a fost perceput mai degrabă ca o iniţiativă individuală de supravieţuire şi nu ca un sector consistent, generator de locuri de muncă, de servicii, dar mai ales un spaţiu cultural – artistic novator, care contribuie activ la emanciparea şi educarea societăţii româneşti, se arată pe site-ul evenimentului, www.fnti.ro.

Prin crearea unei infrastructuri care, anual, va reuni creatori şi consumatori ce frecventează zona independentă de teatru, FNTi îşi propune să impulsioneze şi să sprijine producţia de spectacole noi, respectiv să apropie publicul larg de acestea. Dincolo de afirmarea unui altfel de festival de teatru, FNTi îşi doreşte organizarea şi consolidarea unei comunităţi teatrale active la nivel na]ional, precum şi facilitarea de întâlniri şi schimburi între acest sector creativ şi zona de business – potenţiali susţinători şi distribuitori de producţii de teatru independent.

Festivalul va selecţiona şi aduce în Bucureşti producţii independente din întreaga ţară, va organiza workshop-uri pe teme relevante legate de funcţionarea şi sustenabilitatea în zona de teatru independent, va facilita întâlniri, dezbateri şi dialoguri pe teme legate de organizarea şi funcţionarea sectorului de teatrul independent, pentru o mai bună vizibilitate şi pentru crearea unui context în care toţi cei implicaţi să se bucure de deplină libertate artistică şi recunoaştere a activităţii lor.

Evenimentul este organizat de Fundaţia Godot, în parteneriat cu Teatrul Luni de la Green Hours, UnTeatru, Teatrul de Artă Bucureşti, Teatrul Arca, InCulise Teatru Pub, Teatrul de pe Lipscani, Teatrul de Sufragerie, Teatrul Mignon şi Teatrul Coquette.

Mai multe informaţii despre festival se găsesc pe site-ul www.fnti.ro.