Kate Beckinsale: Am plâns după o întâlnire cu Harvey Weinstein
Actriţa britanică Kate Beckinsale a declarat, prin intermediul unei postări pe Instagram, că a fost jignită de producătorul american Harvey Weinstein, în 2001, după premiera peliculei Serendipity, potrivit BBC. Ea a declarat că a plâns după ce Weinstein i-ar fi spus că rochia pe care a purtat-o la premiera filmului o făcea să arate „ca o lesbiană”.
Ea a mai spus că la acea vreme nu şi-ar fi dorit să participe la respectivul eveniment, deoarece avea loc la scurt timp după atentatele teroriste de pe 11 septembrie, dar Weinstein, a cărui companie distribuia filmul, a insistat ca ea să fie prezentă.
Beckinsale a adăugat că Weinstein i-ar fi spus că i-ar fi „distrus” premiera prin purtarea acelor haine. „Mi-a spus: <
Potrivit actriţei, fiica sa, pe atunci în vârstă de doi ani, dar şi fiica lui Weinstein se aflau în apropiere în momentul respectiv.
Fostul producător Harvey Weinstein a fost condamnat la 23 de ani de închisoare pentru viol şi agresiune sexuală. Juraţii au stabilit vinovăţia lui Weinstein în cazul a două capete de acuzare: agresiune sexuală, care atrage condamnare între cinci şi 25 de ani în închisoare, şi viol, pedepsit de la închisoare cu suspendare până la 4 ani după gratii.
Peste 80 de femei, printre care actriţe precum Angelina Jolie, Salma Hayek şi Gwyneth Paltrow, l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărţuire sexuală, viol sau agresiune, în urma apariţiei, la începutul lunii octombrie 2017, a unui articol în The New York Times în care erau oferite detalii cu privire la mai multe plângeri pe numele producătorului de film.
Sursa foto: Profimedia