Târg de Ie Românească, pe 22 şi 23 iunie, în Capitală

Publicat: 15 06. 2013, 15:30
Actualizat: 31 03. 2020, 14:13

Târgul este organizat cu prilejul Zilei Internaţionale a Iei, care este sărbătorită pe data de 24 iunie şi va fi deschis în Alchemia, centru pentru arte contemporane.

În cadrul târgului vor fi expuse peste 200 de ii, atât noi, cât şi vintage. Toate sunt lucrate manual, din materiale naturale şi urmând metode tradiţionale.

Iinna, partenerul Alchemia pentru acest eveniment, este un brand românesc care a selecţionat atent cei mai buni producători români de ii lucrate 100% manual.

Sfârşitul evenimentului va fi marcat, pe 23 noaptea, printr-o Petrecere de Sânziene, care va avea loc în Alchemia începând cu ora 22:00.