Argentinienii au dat-o iarăşi pe tango, ca să uite de COVID
După mai mult de un an în care lumea nu a putut să se bucure de unul dintre cele mai emblematice şi romantice dansuri, iubitorii de tango uită de distanţarea socială pentru a dansa din nou în mijlocul celui de-al doilea val COVID-19.
NATALIA FURES – dansatoare profesionistă:
”Nimic nu poate umple acel gol. Vara când totul s-a deschis puţin, am simţit o conexiune foarte puternică cu Tango-ul pentru că am petrecut multe luni fără dans. Regăsindu-l, am început să îl apreciez mai mult şi să spun, da, mi-a lipsit. Mi-a lipsit acest sentiment”.
Nostalgia pentru Tango a împins dansatorii să sfideze restricţiile cu dansuri de societate clandestine în spaţii publice închise.
LAURA GUENOVESE – profesor de tango;
”Tango-ul este vindecător, este foarte bun şi generează o dependenţă, dorinţa aceea de a îmbraţişa pe cineva, de a împărtăşi, de a fi cu o femeie sau cu un bărbat. Aici nu contează dacă persoana este bătrână sau tânără, grasă sau slabă, înaltă sau scundă, nu are nicio importanţă. Aici suntem două fiinţe umane imbrăţişându-se”.
Asociaţia federală de Tango susţine ca 7000 de oameni au fost angajaţi din toată Argentina. Din 2020 până acum, 40 de cluburi de Tango au fost închise permanent dintr-un total de 200 din Buenos Aires.