Kinofest 2015: 225 de scurtmetraje, proiectate în cinci spaţii din Bucureşti

Cea de-a noua ediţie a Kinofest se desfăşoară la Bucureşti, în perioada 25 - 27 septembrie, un număr de 225 de scurtmetraje urmând să fie proiectate la Cinema Union, Sala Elvira Popescu, Energiea Pub, Seneca Anticafe şi Carol 53, iar alte 52 pot fi urmărite şi votate online.

Urmărește
212 afișări
Imaginea articolului Kinofest 2015: 225 de scurtmetraje, proiectate în cinci spaţii din Bucureşti

Kinofest 2015: 225 de scurtmetraje, proiectate în cinci spaţii din Bucureşti

Cele cinci competiţii ale festivalului prezintă în total 93 de filme, iar trei dintre secţiuni sunt găzduite pe internet - Animaţie Online (21 de filme), Ficţiune Online (15 filme) şi Micromovie (16 filme), informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Cele două competiţii care prezintă filme în premieră naţională la Cinema Union sunt Ficţiune (15 filme) şi Animaţie (26 de filme), care se vor desfăşura în perioada 25 - 27 septembrie, fiind jurizate de profesionişti.

Competiţia de Ficţiune prezintă 15 filme din 10 ţări, între care "37˚4 S" (Franţa), de Adriano Valerio, care a câştigat premiul juriului la Festivalul de la Cannes 2015, la Tanger şi Art Court Video, "Lithium" (Spania), de Rodrigo Canet, o comedie premiată la Ratma Film Festival şi Marin County Fair în 2015, şi "Mi primer beso" (Spania), de Manich Albert, care a câştigat 13 premii.

În competiţia de Animaţie s-au calificat 25 de filme din 15 ţări, printre care se află "Premier Automne" (Franţa), de Carlos de Carvalho şi Aude Danset, distins cu 25 de premii, "Bendito Machine V: Pull the trigger" (Spania), de Jossie Malis, şi "Juste de L'eau" (Franţa), de Carlos de Carvalho.

În afara concursului, în a patra secţiune a festivalului, World Panorama, se află 56 de producţii, care vor rula la Cinema Union. Kinofest prezintă, de asemenea, evenimentele invitate anul acesta, O!PLA - Festivalul Animaţiei Poloneze şi VIEW Confference Italia, precum şi o selecţie de scurtmetraje spaniole din programul festivalului ECAM.

Fiecare competiţie se va finaliza cu alegerea unui singur câştigător pe secţiune.

Competiţiile online se desfăşoară pe site-ul kinofest.com, între 1 şi 27 septembrie. Scurtmetrajele finaliste - 52 de filme din 17 ţări, însumând peste 30 de premii internaţionale - sunt disponibile pentru vizionare pe internet şi pot fi votate de publicul din întreaga lume.

Mai multe detalii despre festival se găsesc pe site-ul oficial al evenimentului, kinofest.com.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici