Veşti bune pentru fanii Game of Thrones. S-au încheiat filmările pentru producţia „House of the Dragon”

Publicat: 21 02. 2022, 16:30
Actualizat: 21 02. 2022, 16:32
Autorul George R.R. Martin, al cărui volum „A Song of Ice and Fire” a inspirat seria HBO „Game of Thrones”, anunţă că filmările pentru „House of the Dragon” s-au încheiat în mod oficial. Totodată, scriitorul se declară mulţumit de ecranizare, după ce a vizionat câteva episoade din noul sezon. 
 
„Veşti minunate de la Londra. Am fost informat că filmările s-au încheiat”, a scris Martin, pe blogul său. „Da, toate cele zece episoade. Am văzut o parte dintre ele şi îmi plac!”, spune talentatul scriitor. 
 
Totuşi, munca nu s-a încheiat încă. Abia acum urmează introducerea efectelor speciale, culori şi alte elemente de tehnică vizuală. Martin spune că dialogurile între actori, modul în care joacă, totul este fenomenal şi foarte bine realizat.
 
„House of the Dragon” spune povestea războului civil în familia Targaryen, care a avut loc la circa 300 de ani înainte de evenimentele din „Game of Thrones”.