"Élévation" - incursiune în "grădinile secrete" a 22 de artişti plastici români - FOTO

Fotografii francezi Pascal Gravot Haeberli şi Franz Galo au surprins în colecţia de 22 de imagini, care compun expoziţia "Élévation", vernisată joi seară, la ArCuB - Gabroveni, 22 de artişti plastici români în "grădinile lor secrete", după cum a declarat Franz Galo în cadrul evenimentului.

Urmărește
170 afișări
Imaginea articolului "Élévation" - incursiune în "grădinile secrete" a 22 de artişti plastici români - FOTO

"Élévation" - incursiune în "grădinile secrete" a 22 de artişti plastici români - FOTO

Francisc Chiuariu, Gabriela Culic, Roman Tolici, Zoiţa, Suzana Dan, Gorzo, Ion Bârlădeanu, Mircea Roman, Victoria şi Marian Zidaru, Ştefan Ungureanu, Codruţa Cernea, George Anghelescu, Ioana Sisea, Dominic-Petru Vîrtosu, Adrian Preda, Ioana Ciocan, Aurel Tar, Valeriu Şchian, Ioan Medruţ, Florica Prevenda şi Nicolae Comănescu au fost imortalizaţi în atelierele lor ori în camerele de zi, tapetate cu lucrări proprii, cu materiale pentru creaţie.

"Vă provoc să încercaţi asta acasă: în liniştea căminului, închideţi ochii şi săriţi. Este o senzaţia extraordinară", a spus Franz Galo. "Suntem foarte încântaţi şi le mulţumim artiştilor pentru că ne-au primit în grădinile lor secrete, atelierele, şi că au împărţit cu noi această experienţă", a mai declarat acesta.

Artiştii, cu ochii închişi, aparent, levitând, sunt "surprinşi" în decoruri neregizate, în mediul lor natural, înconjuraţi de culori, pensule, lemn sau pânze. Aceste 22 de nume au fost alese aleatoriu, cei doi fotografi cunoscându-şi personajele în timpul petrecut în Capitală. "Élévation" nu este o expoziţie care dă verdicte despre valoare, spune criticul de artă şi prieten al celor doi fotografi, Adrian Buga.

Fotografii susţin că, odată cu acest proiect, Bucharest Art Tool, început în urmă cu trei ani, au decoperit un Bucureşti nou. În plus, cele 22 de imagini sunt cuprinse într-un album - catalog, care poate fi găsit în librăriile din oraş. "Reuşita celor doi, prin albumul realizat, este radical diferită şi foarte sinceră faţă de toate încercările de până acum", este de părere Adrian Buga.

Expoziţia va putea fi vizitată Sala Coloanelor din ArCuB-Gabroveni din Capitală până pe 31 octombrie.

Pascal Gravot Haeberli s-a născut în regiunea Bretania, Franţa. A studiat şi a lucrat în ţări diferite, printre care Franţa, Ungaria, Italia, Canada, Guatemala, Uzbekistan şi Japonia, iar, din 2012, locuieşte în Bucureşti şi explorează scena artistică prin fotografie.

Franz Galo este un artist francez, care trăieşte şi lucrează în Paris şi Bucureşti. Este interesat de scris, fotografie, desen, colaj şi pictură, dar şi de cinematografie şi video-reportaje. În 2014, a câştigat premiul pentru cel mai bun scurtmetraj, cu filmul "Krk", la Festivalul Internaţional de la Pontault-Combault din Franţa. În prezent, realizează un reportaj despre artiştii Marian şi Victoria Zidaru, pe care i-a întâlnit graţie proiectului "Élévation".

"Élévation" face parte din proiectul Bucureşti Memoria | Explorarea | Imaginarea Oraşului, care lansează candidatura independentă a oraşului Bucureşti la titlul de Capitală europeană a culturii în 2021.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici