- Home
- Cultură-Media
- LISABONA, (14.07.2009, 16:24)
La aproape 101 ani, Manoel de Oliveira se pregăteşte de un nou film
Regizorul portughez Manoel de Oliveira, care va împlini, în decembrie, 101 ani, va realiza un nou film, intitulat "The Strange Case of Angelica", informează variety.com.
![Imaginea articolului La aproape 101 ani, Manoel de Oliveira se pregăteşte de un nou film](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1706/4638851/1/oliveira.jpg?width=560)
La aproape 101 ani, Manoel de Oliveira se pregăteşte de un nou film (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Bugetul acestei producţii va fi de aproximativ 2,5 milioane de euro. Distribuţia va fi alcătuită doar din actori portughezi, iar filmările vor începe în luna decembrie, în Portugalia.
Acţiunea filmului "The Strange Case of Angelica" se petrece în 1950. Un fotograf cazat într-un hotel va fi trezit de proprietarii acestuia care îi cer să o fotografieze pe fiica lor moartă.
Scenariul filmului are la bază o piesă scrisă de Manoel de Oliveira în 1952.
Manoel de Oliveira a debutat în 1931, cu un documentar, iar primul său lungmetraj de ficţiune - "Aniki Bobo" - a apărut mult mai târziu, în 1942. După o pauză de 14 ani, el s-a întors la regia de film.
Au urmat cinci decenii în care a realizat, printre altele, "O Passado e o Presente", "A Caixa", "Viagem ao Princípio do Mundo" şi "Palavra e Utopia".
Din 1990, a realizat aproape în fiecare an câte un film. Printre actorii care au colaborat cu regizorul de-a lungul vremii se numără Leonor Silveira, Marcello şi Chiara Mastroianni, Catherine Deneuve, John Malkovich şi, nepotul său, Ricardo Trepa.
Manoel de Oliveira a primit, în 1999, premiul special al juriului în selecţia oficială a Festivalului de la Cannes, pentru filmul "A Carta", iar cu doi ani înainte, "Viagem ao Princípio do Mundo" a câştigat premiul FIPRESCI, la acelaşi festival
Considerat cel mai vârstnic cineast din lume, portughezul Manoel de Oliveira, a sărbătorit împlinirea a 100 de ani, în decembrie 2008, în spatele camerei de filmat, lucrând la cel de-al 46-lea lungmetraj al său, intitulat "Singularidades de uma rapariga loura / Eccentricities of a Blonde-Haired Girl".
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5539/22676824/2/imgl8472.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/ail-1739298256.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/8-main-1739303703.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=4638851&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe