"La danza de la realidad", de Alejandro Jodorowsky, proiectat la BIEFF - VIDEO

"La danza de la realidad", cel mai recent lungmetraj al maestrului cinema-ului de avangardă Alejandro Jodorowsky, ce a avut premiera anul trecut în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs de la Cannes, va fi proiectat, pe 12 decembrie, la Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti - BIEFF.

Urmărește
43 afișări
Imaginea articolului "La danza de la realidad", de Alejandro Jodorowsky, proiectat la BIEFF - VIDEO

"La danza de la realidad", de Alejandro Jodorowsky, proiectat la BIEFF - VIDEO (Imagine: captură video)

BIEFF aduce în România cel mai recent film al maestrului cinema-ului de avangardă Alejandro Jodorowsky, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX. După o absenţă de aproape 25 de ani, "marele vrăjitor al midnight movies" revine pe marile ecrane cu lungmetrajul său din 2013 "La danza de la realidad", care a avut premiera anul trecut în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs a Festivalului de la Cannes.

Continuând colaborarea de termen lung cu unul dintre cei mai admirabili parteneri ai săi, BIEFF prezintă publicului român, în colaborare cu Quinzaine des Réalisateurs, proiecţia-eveniment dedicată familiei Jodorowsky: "La danza de la realidad" va fi precedat de premiera românească a debutului regizoral al fiului maestrului - "The voice thief", de Adan Jodorowsky. Adan Jodorowsky este, de asemenea, autorul muzicii în filmul tatălui său, iar Brontis Jodorowsky, celălalt fiu al maestrului, joacă rolul principal în "La danza de la realidad".

Cunoscut pentru faimoasele sale filme suprarealiste din anii '60 şi '70 ("El Topo", "The Holy Mountain"), Alejandro Jodorowsky realizează o privire semiautobiografică asupra copilăriei sale din orăşelul din Chile Tocopilla, în anii '30. Filmul combină istoria personală a regizorului cu metafore, mitologie şi poezie, reflectând filosofia cineastului conform căreia realitatea nu este una obiectivă, ci mai degrabă un dans creat de imaginaţia oamenilor.

The New York Times îl caracterizează astfel: "Amestecul de eleganţă vizuală şi perversitate aminteşte de Luis Buñuel, dar şi de compatriotul lui Jodorowsky Raúl Ruiz. Străzile din Tocopilla sunt îmbibate în acelaşi tip de realism magic ce a animat satul Macondo al lui Gabriel García Márquez de partea cealaltă a continentului, precum şi de un sentiment tragic al istoriei.

Adan Jodorowsky debutează cu drama experimentală barocă "The voice thief", avându-i în rolurile principale pe Asia Argento şi pe fratele regizorului, Cristobal Jodorowsky. Filmul are loc într-un Miami mitic şi urmăreşte odiseea nocturnă a protagonistului, în căutarea vocii soţiei sale, cântăreaţă de operă.

Fidel misiunii sale de a promova cinema-ul experimental românesc, BIEFF aduce în atenţia publicului, dar şi a juriului competiţiei internaţionale cele mai recente experimente vizuale autohtone. În acest an, BIEFF facilitează întâlnirea artiştilor români cu profesionişti europeni de calibru ai industriei de cinema: Anne Delseth - membru al comitetului de selecţie al Quinzaine des Réalisateurs, Cannes Film Festival, Theus Zwakhals - selecţioner al secţiunii de scurtmetraj, Festivalul Internaţional de Film Rotterdam, Jonathan Pouthier - responsabil de programele de cinema, Centre Pompidou Paris, Marion Poeth - director de program, Festivalul Cinedans Dance on Screen Amsterdam şi Ileana Bîrsan - critic şi jurnalist de film.

O altă revizitare a mitologiei este lucrarea conceptuală "Death by diamonds & pearls", semnată de Carioca Studio, un film ce "pune sub semnul întrebării ideea condiţiei umane în diferite perioade de timp şi interacţiunea noastră cu această apartenenţă spirituală". "I will never walk alone", de Carmen Lidia Vidu, cunoscută pentru inovatoarele sale performance-uri multimedia, este o portavoce îndreptată către glasul oamenilor intern.

Inspirat de dicteul lui Susan Sontag ("timpul poziţionează în cele din urmă majoritatea fotografiilor, chiar şi pe cele mai amatoriceşti, la nivel de artă"), "On photography", de artistul vizual Alex Gâlmeanu, este un omagiu adus timpului, valorii pe care acesta o conferă obiectelor şi spectatorului ca mediator al acestora.

Poemul vizual "Please be patient (While we fuck you)", de Andrei Popa, este o metaforă despre societatea actuală şi direcţia în care se îndreaptă dacă este determinată exclusiv de profit.

"Silent places" este o colaborare inedită între coregraful-regizor Simona Deaconescu şi directorul de imagine Oleg Mutu, un dance-film bazat pe examinarea vieţii interioare a personajelor, surpinzând nedumeririle, întrebările şi temerile lor într-un moment de intimitate.

Secolul al XX-lea este distilat până la elementele sale esenţiale în "Cinescope", lecţia de istorie a lui Mircea Bobînă. Reamintind, din punct de vedere formal, de montajul intelectual al sovieticilor, precum şi de umorul ironic al lui Bruce Conner, imagini de arhivă şi momente istorice sunt montate împreună pentru a rândui măreţia şi condiţia omului modern.

Seria de experimente cinematice este continuată de două scurtmetraje foarte interesante ale unor studenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti. "Visul de aur", de Alex Mironescu, "este o încercare de a deconstrui procesul de comunicare propagandistică, surprinzând elementele non-verbale de limbaj al corpului, caracteristice lui Adolf Hitler, suprapuse pe discursul foarte original al lui Nicolae Ceauşescu, cu scopul de a observa tehnici eficiente de manipulare. Un film intim, chinuit de gânduri, "Autism", de Alexandru Petru Bădeliţă, îşi întoarce privirea către forţele externe opresive (politică, religie), care împovărează sufletul omului).

Cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti - BIEFF va avea loc în perioada 10 - 14 decembrie, la CinemaPRO şi Cinema Elvira Popescu.

BIEFF este susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC), Institutul Cultural Român (ICR), Universitatea Naţională de Arte, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), Le Fresnoy - Studio National des Arts Contemporains, Forumul Cultural Austriac, Goethe-Institut, Institutul Francez, Centrul Ceh, Institutul Balassi, Institutul Italian de Cultură "Vito Grasso", Institutul Cervantes, Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est al Fundaţiei Konrad Adenauer, Ambasada Suediei, Ambasada Finlandei, Ambasada Israelului, Accion Cultural Española, German Films, Dacia, ABIS Studio, NouMax, Cinelabs, Book4travel, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) şi Galateca.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici