- Home
- Cultură-Media
- WASHINGTON, (05.04.2011, 11:26)
Lansarea navetei Endeavour, amânată pentru data de 29 aprilie
NASA a anunţat, luni, că a luat decizia de a amâna cu 10 zile lansarea navetei Endeavour către Staţia Spaţială Internaţională (ISS), pentru a nu intra într-un "conflict" cu programul de lansare al unei capsule spaţiale ruseşti care are aceeaşi destinaţie, informează AFP.
Urmărește
5 afișări
Naveta Endeavour va fi lansată pe 29 aprilie, la ora locală 15.47 (19.47 GMT), de la Centrul spaţial Kennedy din Florida, a anunţat într-un comunicat Agenţia spaţială americană.
"Această amânare elimină «conflictul» cu un vas cargo rusesc Progress", se afirmă în comunicatul emis de NASA.
După lansarea navetei Endeavour, ultimul zbor al unei navete spaţiale americane va fi efectuat de Atlantis, a cărei lansare este prevăzută pentru data de 28 iunie. După retragerea din circulaţie a navetelor americane - Discovery, Atlantis şi Endeavour -, SUA va depinde de capsulele ruseşti Soyuz pentru transportarea astronauţilor americani pe ISS, până la intrarea în funcţiune a capsulelor americane Orion, prevăzută pentru cel mai devreme 2016.
NASA vrea să economisească bani pentru a dezvolta noi vehicule spaţiale, capabile să călătorească dincolo de orbita ISS.
Agenţia spaţială rusă facturează NASA cu peste 50 de milioane de dolari pentru fiecare loc de la bordul capsulelor Soyuz. La bordul unei capsule Soyuz se pot îmbarca maximum trei astronauţi.
ISS, a cărei construcţie a început în 1998 şi care este ocupată în permanenţă, începând din noiembrie 2000, se află pe orbita terestră la o altitudine de 350 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră.
ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări.
Citește pe alephnews.ro: Kate, Prințesa de Wales, a anunțat că boala ei este în remisie. „Este o ușurare. Rămân concentrată pe recuperare”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Elon Musk, Jeff Bezos și Mark Zuckerberg vor participa la ceremonia de învestire a lui Donald Trump. Ce invitați importanți vor fi prezenți
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Ţara care nu mai vrea să le cumpere străinii casele. Guvernul a impus taxe uriaşe pentru persoanele din afara UE care vin să cumpere proprietăţi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nu scăpăm! Vin ninsorile săptămâna viitoare și în București. Pe ce dată începe să ningă, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Motivul pentru care unele persoane se simt epuizate, imediat după ce se trezesc, dimineața, potrivit dr. neurochirurg Vlad Ciurea
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe