Lars Von Trier, Tim Burton şi Jean-Luc Godard - capete de afiş la ShortsUP Hall of Fame

Scurtmetraje de Lars von Trier, Tim Burton şi Jean-Luc Godard sunt capete de afiş la ShortsUP Hall of Fame, eveniment ce include proiecţii de filme inedite, inaugurat de un concert al trupei AB4, sâmbătă, la Sala Radio din Capitală, informează un comunicat.

Urmărește
51 afișări
Imaginea articolului Lars Von Trier, Tim Burton şi Jean-Luc Godard - capete de afiş la ShortsUP Hall of Fame

Lars Von Trier, Tim Burton şi Jean-Luc Godard - capete de afiş la ShortsUP Hall of Fame (Imagine: Adrian Paduretu/Mediafax Foto)

Fie că sunt experimente cinematografice sau declaraţii artistice foarte personale, filmele de început ale unora dintre cei mai titraţi regizori ai lumii reprezintă o experienţă inedită pentru spectatori.

Scurtmetrajul "Pe toţi băieţii îi cheamă Patrick" este un exemplu uimitor al începuturilor lui Jean-Luc Godard, singura experienţă în care acesta a regizat un film scris de altcineva. Scenaristul era un alt nume care avea să devină legendar, Eric Rohmer. Filmul de absolvire al lui Lars Von Trier, "Nocturne" (1980), este un exemplu de poezie vizuală şi de tensiune narativă ce urmau să se transforme în mărci ale regizorului danez.

"Fast Film", regizat de Virgil Vidrich, este o animaţie din 2003 cu peste 25 de premii internaţionale, compusă din secvenţe de filme celebre, cu actori-simbol. Producţia are în centru o scenă de urmărire clasică - o femeie este răpită şi un bărbat se aventurează s-o salveze, dar sunt prinşi în sediul inamicului.

Programul ShortsUP va fi completat de un "mocumentary" spaniol din 2009, "Duck Crossing", de Koldo Almandoz, o viziune ironică şi plină de referinţe celebre. Scurtmetrajul compilează secvenţe din cinematografia lumii în care apar gâşte "umbrite" de prezenţa unor staruri ca Marilyn Monroe, Clint Eastwood, Charlie Chaplin şi Emir Kusturica.

ShortsUP Hall of Fame va aduce, pe lângă scurtmetraje, un concert unplugged inedit cu AB4, trupa care a făcut pionierat în rockul alternativ românesc. Aceasta se va reuni în concertul extraordinar de la Sala Radio în formula consacrată şi va avea alături câţiva invitaţi celebri în lumea muzicii.

ShortsUP va întinde covorul roşu pentru filme, muzică, dar şi pentru spectatorii care vor participa la eveniment şi care vor fi întâmpinaţi de paparazzi, ca nişte adevărate staruri. Biletele pentru ShortsUP Hall of Fame pot fi cumpărate de pe eventim.ro, costă 25 de lei şi oferă acces la întreaga seară - programul de scurtmetraje şi concertul AB4. În limita locurilor rămase, biletele vor putea fi achiziţionate şi la intrare, sâmbătă, la preţul de 30 de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici