Lelia Munteanu: Bibliothecarius XLVIII. Fericirea de a fi însetat

Monseniorul de Mendonça se înscrie într-o galerie de predecesori iluştri: cardinalul francez Jean-Louis Tauran, (2003-2007; eminenţa sa s-a stins pe 5 iulie), venerabilul cardinal italian Raffaele Farina (2007-2012) şi arhiepiscopul francez Jean-Louis Bruguès (2012-31 iulie 2018). Chiar Papa Emerit Benedict al XVI-lea visa să devină Bibliotecar, după ce şi-ar fi încheiat misiunea de prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei.

În cea mai veche bibliotecă a lumii, lucrurile stau mult mai frumos şi mai tenebros decât în romanele semi-inepte ale lui Dan Brown.

Bibliotecarul şi arhivarul Sfintei Biserici Romane – aceasta este titulatura oficială a postului – e înconjurat de patru asistenţi (cu toţii prelaţi), care se ocupă cu gestionarea curentă a treburilor: prefectul şi vice-prefectul Bibliotecii Apostolice, precum şi prefectul şi subprefectul Arhivelor Secrete (cele ferecate cu şapte peceţi, care dau aura de mister a instituţiei).

Optzeci de experţi, tăcuţi şi de o cernită eleganţă, se mişcă discret între departamente - manuscrise şi colecţii, cărţi, monede, restaurare, muzee şi catalog.

Bibliothecarius XLVIII (Al Patruzeci şi Optulea Bibliotecar), monseniorul José Tolentino Calaça de Mendonça, e specializat în teologie biblică, e vicerector al Universităţii Catolice din Lisabona, profesor de Noul Testament, scriitor şi poet, ridicat de Papa Francisc în rangul de Episcop de Suava pentru a-şi putea prelua misiunea.

Atrăsese atenţia asupra sa în februarie, în Postul Mare, când - însărcinat să a conducă exerciţiile spirituale în faţa Curiei – şi-a ales ca temă “Elogiul setei”. În fiecare dintre cele şase zile cât au durat prelegerile, a schiţat o tulburătoare teologie a setei – setea de nimic şi setea de Dumnezeu, lacrimile ca metaforă a setei, a-ţi ostoi setea cu propria sete, fericirea de a fi însetat. S-a vădit atunci că, pe lângă o cultură creştină profundă, posedă o vastă cultură laică – citând cu dezinvoltură de la Emily Dickinson şi Marcel Proust la postmodernişti.

Bibliothecarius XLVIII, care crede în vieţile multiple ale cărţilor şi că textele ascund cotloane secrete care se cer descoperite, va intra, nu mă îndoiesc, în sanctuarul cuvintelor, orientându-se după un al şaptelea simţ. Vom vorbi mult despre eminenţa sa, pentru că, începând din 1 septembrie va obţine o putere fără sceptru, însă una uriaşă.

Într-un lung interviu cu Paulo Rocha, publicat în ”L'Osservatore Romano”, oficiosul Vaticanului, José Tolentino Calaça de Mendonça invocă, aşa cum şi-ar alege un motto, cuvintele Papei Paul al VI-lea: ”Biblioteca este locul în care auzim răsunând paşii lui Cristos în istoria umanităţii”.

Expunându-şi proiectul şi argumentând necesitatea ieşirii din ”logicile de sacristie”, am înţeles de ce l-a ales Papa Francisc.