- Home
- Cultură-Media
- PARIS, (04.11.2015, 23:00)
- Mihai Draghici
Liberation: România intră din nou în haos
România a ajuns din nou în haos în contextul în care Guvernul Victor Ponta a demisionat pe fondul unor proteste izbucnite după un incendiu într-un club de noapte, soldat cu cel puţin 32 de morţi, comentează cotidianul francez Liberation.

Liberation: România intră din nou în haos (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)
"În timp ce criza imigranţilor continuă să genereze probleme în Europa, în estul continentului, România a ajuns în centrul atenţiei prin manifestaţii masive care au sfârşit prin înlăturarea Guvernului puternicului premier Victor Ponta", notează cotidianul de centru-stânga Liberation, explicând că protestele au izbucnit pe fondul unei stări de nemulţumire generală care a culminat cu incendiul produs într-un club de noapte, soldat cu 32 de morţi.
"Dincolo de clasa politico-economică, sistemul întreţinut de aceasta face obiectul furiei protestatarilor, nemulţumiţi că politicienii s-au îmbogăţit în mod exponenţial, menţinând România în sărăcie, la periferia Europei", subliniază Liberation, într-un editorial intitulat "România intră din nou în haos".
Premierul Victor Ponta şi primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, au demisionat după protestele desfăşurate marţi seară în Bucureşti, ca reacţie la incendiul din Clubul Colectiv, soldat cu cel puţin 32 de morţi şi peste 130 de răniţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe