Licitaţia pentru reabilitarea Cetăţii Timişoarei, câştigată de o firmă germană

Publicat: 09 07. 2007, 16:35
Actualizat: 05 11. 2012, 16:03

"Licitaţia s-a încheiat şi a câştigat contractul o societate din Germania. Azi (luni – n.r.) am semnat acest contract în numele Consiliului Judeţean Timiş (CJT), tot azi urmează să semneze şi Primăria Timişoara, în cursul dimineţii l-a semnat şi Agenţia de Dezvoltare Regională Vest şi urmează să-l trimit, în cursul zilei, la Bucureşti, prin poşta specială, în aşa fel încât să ajungă la Ministerul Dezvoltării Regionale, care va semna, la rândul lui, cu constructorul, ei fiind ultimii doi semnatari ai acestui contract. Când va fi semnat de toate părţile, vom stabili cu constructorul eşalonarea lucrărilor şi termenele pentru acest proiect", a spus Constantin Ostaficiuc.

Bastionul Theresia este o ruină a vechii cetăţi a Timişoarei, cel mai vechi monument istoric din oraş. Proiectul de reabilitare şi revitalizare a cetăţii are o valoare de şapte milioane de euro, din care 80 la sută sunt fonduri europene nerambursabile. Diferenţa de 20 la sută va fi acoperită de CJT şi Primăria Timişoara, administraţiile care au în proprietate monumentul.

Reabilitarea Cetăţii Timişoarei presupune refacerea tuturor reţelelor de utilităţi, amenajarea spaţiilor interioare care vor fi destinate activităţilor culturale şi amenajarea unor terase exterioare, suspendate care vor fi destinate activităţilor comerciale.