"O noapte furtunoasă" va avea reprezentaţii în Washington, New York şi Philadelphia, pe 24, 25 şi 26 octombrie, potrivit reprezentanţilor Operei Comice pentru Copii.
"O noapte furtunoasă", un musical semnat de compozitorul Roman Vlad, face parte din proiectul "Caragiale", coordonat de Mircea Diaconu.
Spectacolul îi are în distribuţie pe Rodica Ocheşeanu, Gabriela Daha, Vicenţiu Ţăranu, Vali Racoveanu, Horia Sandu, Daniel Filipescu, Valentino Tiron, Ioana Damian şi solista pop Roberta Enişor.
Scenografia musicalului este semnată de Viorica Petrovici, în timp ce coregrafia îi aparţine lui Valentin Roşca.
Spectacolul a avut premiera în aprilie, când a fost prezentat şi în Spania, în cadrul "Săptămânii teatrului românesc la Madrid", la Teatro del Arenal.
Proiectul "Caragiale" a fost demarat de Opera Comică pentru Copii în 2003 şi constă în adaptări după opera lui Caragiale.
Astfel, în cadrul proiectului a fost montat şi spectacolul "Un pedagog de şcoală nouă".