- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (24.01.2014, 15:33)
- Madalina Cerban
Liviu Mihaiu revine în FM cu "Asta la revista mesei, nene! ", la Gold FM şi pe site-ul Guerrilla
Liviu Mihaiu - realizator la Radio Guerrilla, post ale cărui licenţe au fost retrase de CNA pe 19 septembrie - va realiza începând de luni emisiunea "Asta la revista mesei, nene!", care va fi difuzată la Gold FM, dar şi pe site-ul Radio Guerrilla.
Urmărește
360 afișări
Liviu Mihaiu (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)
Potrivit unui anunţ postat pe pagina de Facebook a Radio Guerrilla, Liviu Mihaiu se întoarce luni, 27 ianuarie, în FM, cu emisiunea "Asta la revista mesei, nene!", difuzată însă la Gold FM.
"Emisiunea «Asta la revista mesei, nene!» cu Liviu Mihaiu va fi transmisă On Air la Gold FM, pe 96,9 FM în Bucureşti - adică o putem asculta chiar şi în maşina! - de luni până joi, de la 13.00 la 14.00. De asemenea, emisiunea «Asta la revista mesei, nene!» cu Liviu Mihaiu va putea fi ascultată live On Line pe www.radioguerrilla.ro, www.facebook.com/radio.guerrilla, precum şi pe aplicaţiile Radio Guerrilla iOS, Android şi Windows Mobile", se spune în anunţul postat pe pagina de Facebook a Radio Guerrilla.
Anunţul privind emisiunea lui Liviu Mihaiu vine după ce, pe 20 ianuarie, şi Mihai Dobrovolschi - realizator al matinalului de la Radio Guerrilla - a început să realizeze emisiunea de dimineaţă de la Gold FM, denumită "Dobrovolschi Show", care este difuzată şi pe site-ul Radio Guerrilla.
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a retras toate licenţele Radio Guerrilla pe 19 septembrie 2013, din cauză că acestea nu mai erau operate de societatea care le deţinea oficial - Realitatea Media SA -, ci de o altă societatea - Expresiv SA. Legea audiovizualului prevede însă că CNA retrage licenţa audiovizuală, dacă se încalcă normele privind regimul proprietăţii.
Decizia CNA luată pe 19 septembrie a implicat toate cele 24 de licenţe audiovizuale ale Radio Guerrilla (23 de licenţe terestre şi o licenţă de satelit) pe care Realitatea Media SA le deţinea.
Ulterior, CNA a scos la concurs cele 23 de licenţe terestre ale Radio Guerrilla, însă, în data de 19 noiembrie, Consiliul a decis să amâne concursul pentru frecvenţele pe care a emis Radio Guerrilla până la soluţionarea situaţiei juridice a acestora.
Pe 18 decembrie, Realitatea Media a pierdut, la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), procesul în care cerea anularea şi suspendarea Deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) prin care au fost retrase licenţele Radio Guerilla. Însă, hotărârea instanţei poate fi atacată cu recurs.
Pe de altă parte, postul de radio Gold FM a fost lansat pe 27 octombrie 2008, pe frecvenţa Radio Total. Gold FM emite programe doar în Bucureşti.
Postul de radio Gold FM a funcţionat în ultimii ani în strânsă legătură cu trustul Realitatea Media, însă licenţa de satelit a Gold FM era oficial deţinută de societatea Expresiv SA, ai cărei acţionari sunt: Radoway Limited (Cipru) - 56,25%, Sindicatul Naţional Petrom-Energie - 43,13% şi Cornel Nistorescu - 0,62%. Radoway Limited (Cipru) este deţinută de Tasoula Charilaou, potrivit informaţiilor postate pe site-ul CNA.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Prestigioasa universitate Harvard: România are a 20-a cea mai sofisticată economie a lumii. E mai complexă decât te-ai aştepta ţinând cont de nivelul de dezvoltare. În urmă cu 20 de ani eram pe locul 40
Povestea unuia dintre cei mai puternici executivi români şi cum a ajuns acesta să deţină o funcţie care nu a mai fost ocupată niciodată de un român într-o companie gigant americană
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Primele imagini cu explozivul cuplu Tamaş – Alexa, din Asia Express, în infernul din Filipine, cu 31 de grade la ora 18:00 şi 75% umiditate. FOTO&VIDEO EXCLUSIV
PROSPORT.RO
Cum arată iubita misterioasă a lui Ilie Bolojan, președintele interimar al României. Cei doi au nășit un cuplu din Câmpulung alături de Nea Mărin și soția lui
CANCAN.RO
Afacerea INEDITĂ lansată de un cuplu din Iași. Cei doi au adus mașini de epocă din SUA și le-au scos la închiriat
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe