„Poliţist, adjectiv”, de Corneliu Porumboiu, menţiune specială a juriului la Ljubljana Film Festival
Potrivit motivaţiei juriului, menţiunea specială a fost acordată „pentru estetica, povestea şi interpretarea perfectă, pentru angajamentul social şi percepţia filosofică” demonstrate de filmul „Poliţist, adjectiv”.
Festivalul de Film de la Ljubljana s-a desfăşurat în perioada 11 – 22 noiembrie.
„Poliţist, adjectiv” este al doilea lungmetraj scris, produs şi regizat de Corneliu Porumboiu, după „A fost sau n-a fost?”, care a câştigat Camera d’Or pentru debut şi premiul distribuitorilor de film – Label Europe – la Festivalul de Film de la Cannes, în 2006, şi a primit peste 20 de distincţii la evenimente de gen din întreaga lume, fiind distribuit în peste 30 de ţări.
„Poliţist, adjectiv”, care este propunerea României la premiul Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza, în 2010, a fost prezentat recent la:
Festivalul Internaţional de Film de la New York (25 septembrie – 11 octombrie),
Festivalul Internaţional de Film de la Toronto (10 – 19 septembrie),
Morelia International Film Festival din Mexic (3 – 11 octombrie),
International Film Festival Tomorrow din Rusia (16 – 19 octombrie),
Filmfest Hamburg (24 septembrie – 3 octombrie),
Festivalul de Film de la Varşovia (9 – 18 octombrie),
Antalya International Film Festival (10 – 17 octombrie),
Festivalul Internaţional de Film de la Chicago (8 – 22 octombrie),
Festivalul Internaţional de Film de la Viena (22 octombrie – 4 noiembrie),
Sevilla Film Festival (6 – 14 noiembrie) şi
Golden Horse din Taiwan (6 – 26 noiembrie).
Anul acesta, pentru pelicula „Poliţist, adjectiv”, Porumboiu a câştigat numeroase premii, printre care premiul FIPRESCI şi Premiul Juriului la secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de Film de la Cannes. „Poliţist, adjectiv” a primit şi Trofeul Transilvania la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) 2009, urmat de premiul Age D’Or, la Festivalul Internaţional de Film din Belgia.