Iggy Pop a dat lansat online un nou videoclip pentru piesa ”We Are The People”, lansată pe albumul ”Free” în 2019.
Melodia foloseşte versuri scrise de Lou Reed în 1970
Videoclipul prin care Iggy Pop marchează data la care s-a născut regretatul său prieten poate fi văzut aici: https://youtu.be/Yd7Pughcb_4
Pop a interpretat poemul lui Reed la un evenimentul umanitar Tibet House, alături de Laurie Anderson, cunoscuta artistă care a fost partenera lui Reed din 2008 până în 2013, când acesta a încetat din viaţă.
Fostul solist al trupei Stooges va scoate pe piaţă, sâmbătă, înregistrările test pentru albumul ”Free”. Înregistrările vor fi lansate într-o serie limitată de numai 340 de exemplare. Discul va include două piese inedite, ”Brahms Lullaby” şi ”Epistle to Tromba”.
Iggy Pop, pe numele real James Newell Osterberg Jr., s-a născut pe 2 aprilie, 1947, în Michigan, Statele Unite. Este botezat ”naşul genului punk”. În calitate de solist al trupei Stooges a ajuns cunoscut pentru prestaţiile sale agresive pe scenă care duceau adesea la automutilare. A fost unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori şi prieteni ai lui David Bowie. Din colaborarea cu acesta au rezultat albumele sale ”The Idiot” şi ”Lust for Life”, din 1977, care l-au impus drept una dintre cele mai influente personalităţi ale muzicii alternative din ultima jumătate de secol.
Piesele lui Iggy Pop se aud la Smart N’ Roll. Playlistul poate fi accesat aici: https://www.smartradio.ro/radio/nroll/