MAE: Pavilionul României la Expoziţia Internaţională Yeosu 2012, vizitat de 30.000 de persoane

Pavilionul României la Expoziţia Internaţională Yeosu 2012 a fost vizitat, în primele 10 zile de la deschidere, de 30.000 de persoane, informează MAE, menţionând că vizitatorii pot obţine informaţii despre oportunităţile turistice, economice, culturale şi pot degusta preparate tradiţionale româneşti

Urmărește
149 afișări
Imaginea articolului MAE: Pavilionul României la Expoziţia Internaţională Yeosu 2012, vizitat de 30.000 de persoane

MAE: Pavilionul României la Expoziţia Internaţională Yeosu 2012, vizitat de 30.000 de persoane

Potrivit unui comunicat al MAE, pavilionul României la Expoziţia Internaţională Yeosu 2012, inaugurată oficial la 12 mai, a înregistrat în primele 10 zile de la deschidere un număr estimativ de 30.000 de vizitatori.

În total, conform estimărilor realizate la nivelul organizatorilor, până în prezent au vizitat complexul expoziţional din Coreea de Sud aproximativ 347.100 de persoane.

"Bilanţul primelor 10 zile de participare a României la Expo Yeosu 2012 ne arată că efortul susţinut pe care l-am depus pentru conceperea şi implementarea unui nou proiect de promovare a potenţialului economic şi cultural al ţării noastre, dedicat în primul rând potenţialilor parteneri din spaţiul asiatic, începe să dea rezultate pozitive. Am reuşit să trezim interesul celor care trec pragul expoziţiei internaţionale de la Yeosu, ridicându-ne la standarde de înaltă tehnologie. Designul arhitectural de ultimă generaţie, bazat pe tehnologii inovative, precum realitatea augmentată sau aplicaţii kinect, ne situează pe un loc important în cadrul expoziţiei", a declarat Ferdinand Nagy, comisarul României la Expo 2010 şi preşedintele Biroului Internaţional pentru Expoziţii.

Vizitatorii Pavilionului României au posibilitatea să obţină interactiv informaţii despre oportunităţile turistice, economice şi culturale oferite de ţara noastră, care sunt prezentate cu ajutorul unor tehnologii de ultimă generaţie.

"De asemenea, pentru că una dintre tradiţiile cu care România se mândreşte este tradiţia culinară, în cadrul pavilionului vizitatorii au ocazia să deguste preparate tradiţionale româneşti, foarte apreciate de către publicul coreean", se mai arată în comunicat.

Tematica principală pentru conceptul naţional în cadrul expoziţiei este Delta Dunării şi se înscrie în tematica generală a Expo Yeosu 2012 - "The Living Ocean and Coast: Diversity of Resources and Sustainable Activities".

Arhitectura şi webdesignul Pavilionului României la Yeosu au fost realizate de către arhitectul român Andrei Mihăilescu şi implementate de compania coreeană A&A Company Co.,Ltd.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici