- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (19.08.2014, 17:13)
- Dorina Călin
Manifestări cultural-educative dedicate Zilei Limbii Române, între 29 şi 31 august, în Bucureşti
O serie de manifestări cultural-educative dedicate Zilei Limbii Române, printre care târguri de carte, recitaluri de poezie, dezbateri şi evenimente muzicale, vor avea loc în perioada 29 - 31 august, în Bucureşti, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Urmărește
446 afișări
Manifestări cultural-educative dedicate Zilei Limbii Române, între 29 şi 31 august, în Bucureşti
Evenimentele dedicate Zilei Limbii Române sunt organizate de Primăria Sectorului 2, în parteneriat cu Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, Uniunea Scriitorilor din România, Muzeul Naţional al Literaturii Române şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti Sector 2.
Dizertaţii, prelegeri, programe artistice, concursuri de poezie, cenacluri, recitaluri de poezie vor avea loc pe 30 august, între orele 11.00 şi 13.00, în cluburile şi centrele Primăriei Sectorului 2.
De asemenea, pe 30 august, între orele 18.00 şi 22.00, va avea loc, în parcul Plumbuita, spectacolul de muzică şi lumini "Mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim".
Totodată, pe 31 august, de la ora 9.30, va avea loc o depunere de coroane la mormântul lui Mihai Eminescu şi la mormintele scriitorilor români din Cimitirul Bellu.
Târgul de carte românească va avea loc în perioada 29 - 31 august, între orele 11.00 şi 20.00, iar, pe 31 august, va avea loc, în Parcul Lunca Florilor şi Parcul Florilor, un spectacol de poezie, muzică şi dansuri româneşti în interpretarea copiilor, membri ai centrelor de zi de tip after - school şi din sistemul de protecţie al Primăriei Sectorului 2.
Tot pe 31 august, la Primăria Sectorului 2, între orele 11.00 şi 13.00, va avea loc o dezbatere cu tema "Limba română, element esenţial al identităţii naţionale".
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, în februarie 2013, cu 312 voturi "pentru", două voturi "împotrivă" şi cinci abţineri, proiectul de lege care instituie ziua de 31 august drept Ziua Limbii Române.
Ziua Limbii Române este sărbătorită pe 31 august şi în Republica Moldova.
Proiectul legislativ, iniţiat de 166 de parlamentari din toate grupurile politice, prevede ca Ziua Limbii Române să fie marcată de autorităţi şi instituţiile publice, inclusiv reprezentanţe diplomatice şi institute culturale ale României, precum şi de instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate limbii române.
Societatea Română de Radiodifuziune şi Televiziunea Română pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători, se mai arată în actul normativ.
În expunerea de motive, iniţiatorii propunerii legislative explică faptul că "importanţa limbii române nu trebuie marginalizată de tendinţele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identităţii naţionale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăţi puternice şi unite".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 08:57
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1072. Putin creează condiţii pentru a încălca orice viitor acord de pace cu Ucraina / Un atac cu dronă a lovit un bloc din regiunea Sumy, a ucis două persoane şi a rănit alte nouă / Rusia a pierdut 835.940 de militari în Ucraina din 24 februarie 2022
-
astăzi, 08:38
Microsoft a raportat venituri cu 12% în creştere în ultimul trimestru