Manuscrisele lui Cioran: Final fericit pentru posesoarea lor, o comerciantă de vechituri

În urmă cu peste 10 ani, Henry Boué, fratele şi moştenitorul lui Simone Boué, partenera de viaţă a scriitorului român, mort în septembrie 1997, a angajat-o pe Simone Baulez, care face comerţ cu obiecte vechi, să golească "complet de mobilier şi alte obiecte care se găsesc în apartamentul pe care îl ocupa Simon Boué pe strada Odéon numărul 21".

În acel apartament modest de două camere s-au perindat multe persoane înainte de sosirea lui Simone Baulez: notari, comisari de licitaţie, reprezentanţi ai Centrului naţional al cărţii/ Centre National du Livre (CNL) şi, mai ales, Yves Peyré, pe atunci directorul bibliotecii Jacques-Doucet din Paris. Înainte de a muri, Simone Boué a anunţat printr-o scrisoare că va dona manuscrisele celebrului ei partener de viaţă Cancelariei Universităţii din Paris, care, la rândul ei, urma să le încredinţeze acestei biblioteci renumite pentru bogăţia arhivelor sale.

Apartamentul din strada Odeon în care a locuit cuplul Cioran-Boué a fost examinat minuţios timp de trei zile, în prezenţa lui Yves Peyré, directorul bibliotecii Doucet, fără să se fi găsit vreun manuscris. De curăţenia apartamentului s-a ocupat ulterior Simone Baulez, care a găsit în pivniţa clădirii circa 37 de caiete spiralate: cinci versiuni succesive ale "De l'inconvénient d'être né (Despre neajunsul de a te fi născut"), unul dintre cele mai cunoscute texte ale lui Cioran, caiete cu note pregătitoare pentru "Ecartèlement" (1979) şi "Aveux et anathèmes" (Mărturisiri şi anateme, 1987), precum şi 18 caiete inedite - ce purtau însemnarea "de distrus" - conţinând amintiri şi reflecţii ale lui Cioran, care constituie jurnalul inedit al scriitorului din perioada 1972 - 1980.

Simone Baulez a povestit cum a găsit documentele: "Am acţionat la cererea evaluatorului şi a fratelui doamnei Boué. Aveam sarcina să fac curat în apartament pentru ca acesta să poată fi vândut. În timpul acţiunilor de acest fel, arunc lucrurile fără valoare şi vând ceea ce se poate vânzătorilor ambulanţi. Obişnuiesc să păstrez hârtiile şi să le triez atunci când am timp".

Atunci când a fost angajată să facă curăţenie în apartament, Simone Baulez nu a ştiut că femeia care locuise acolo era partenera unui scriitor celebru. Ea a păstrat un vas mic din faianţă albastră cu inscripţia "Simone et Cioran". "Mi s-a părut amuzant să găsesc un obiect inscripţionat cu prenumele meu", îşi aminteşte femeia.

Ulterior, Simone Baulez a aflat dintr-un dicţionar cine este Cioran şi a studiat cu mai multă atenţie caietele. Ea a constatat că acestea sunt o adevărată comoară. Simone Baulez a arătat, în cele din urmă, caietele unui evaluator, care i le-a dus lui Thierry Bodin, unul dintre cei mai buni experţi francezi în manuscrise. Acesta a certificat imediat autenticitatea documentelor.

Astfel, în decembrie 2005, Simone Baulez a încercat să vândă textele prin intermediul casei de licitaţie Drouot, moment în care reprezentanţii bibliotecii Doucet au aflat de existenţa lor şi au deschis un proces în care cereau restituirea manuscriselor.

Roland Rappaport, avocatul lui Baulez, a subliniat în instanţă că donaţia manuscriselor nu s-a realizat într-o manieră legală şi că biblioteca Doucet nu figurează în actele găsite după moartea lui Simone Boué, spre deosebire de Centre National du Livre (CNL), organizaţie deţinătoare a drepturilor de patrimoniu, şi Yannick Guillou, deţinătorul drepturilor morale asupra operelor lui Cioran, din partea editurii Gallimard.

Ministerul Public a sprijinit Cancelaria Universităţii din Paris, cea care gestionează Biblioteca Jacques-Doucet, în ciuda faptului că procedurile de donaţie nu au fost efectuate legal. Reprezentanţii Ministerului Public sunt de părere că manuscrisele lui Cioran "sunt proprietate publică şi sunt inalienabile".

Justiţia a decis însă, într-o primă decizie, pronunţată pe 3 decembrie 2008, că proprietara de drept a caietelor, a căror valoare fusese estimată atunci la 120.000 - 150.000 de euro, este Simone Baulez

Decizia de atunci a fost confirmată prin decizia de vineri a Curţii de Apel, a cărei hotărâre este executorie.

Mai mult, în pronunţarea ei, Curtea de Apel a reamintit angajamentul Simonei Balez de vinde manuscrisele într-un singur lot. "Justiţia recunoaşte că ea nu doar că a salvat manuscrisele lui Cioran, ci a şi recunoscut valoarea literară a acestora", a precizat Claire Hocquet, avocata lui Simone Baulez.

În ultimii cinci ani, celebrele manuscrise au fost depozitate în seifurile comisarilor de licitaţii. De la blocarea licitaţiei casei Drouot, valoarea lor a crescut până la o sumă ce depăşeşte un milion de euro.

În acest an, pe 8 aprilie, va fi celebrat centenarul naşterii scriitorului Emil Cioran.

Emil Cioran s-a născut la Răşinari, judeţul Sibiu. Prima lui carte apărută, în 1934, în România, "Pe culmile disperării", a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi şi premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: "Cartea amăgirilor" (1935), "Schimbarea la faţă a României" (1936), "Lacrimi şi sfinţi" (1937). Cel de-al doilea volum, "Schimbarea la faţă a României" a fost autocenzurat în ediţia a doua, apărută la începutul anilor '90, autorul însuşi eliminând numeroase pasaje considerate extremiste, "pretenţioase şi stupide".

În 1937, Emil Cioran pleacă în Franţa, cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti. După o scurtă întoarcere în ţară (două luni) în 1940, el părăseşte pentru totdeauna România şi se stabileşte la Paris. Din acest moment, Cioran va publica numai în limba franceză, operele lui fiind apreciate nu numai pentru conţinutul lor, dar şi pentru stilul plin de distincţie şi fineţe al limbii. În 1949 îi apare la editura Gallimard - care va publica mai târziu majoritatea cărţilor sale - prima lucrare scrisă în limba franceză, "Précis de décomposition (Tratat de descompunere)", distinsă în 1950 cu premiul Rivarol. Ulterior, Cioran refuză toate distincţiile literare care i-au fost atribuite.

Emil Cioran a locuit la Paris în Cartierul Latin, pe care nu l-a părăsit niciodată. A trăit mult timp retras. În schimb, a cultivat darul conversaţiei cu numeroşii săi prieteni (Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Paul Celan, Barbu Fundoianu, Samuel Beckett, Henri Michaux). Cioran a întreţinut o vastă corespondenţă, dezvăluindu-se ca un remarcabil autor epistolar.