Compania nu a dat încă o explicaţie pentru această situaţie, investigaţiile fiind în desfăşurare.
Totuşi, blocarea acestui site vine pe fondul restricţionării accesului la mai multe forumuri şi reţele de microblogging de către autorităţile de la Beijing.
Înainte ca site-ul să nu mai poată fi accesat, un utilizator a început o discuţie despre posibilitatea unei „revoluţii a iasomiei” în China.
Expresia „revoluţie a iasomiei” a fost folosită pentru a descrie revoltele populare din Tunisia, Egipt, Libia şi alte ţări arabe. La sfârşitul săptămânii trecute, în China au avut loc mai multe demonstraţii pro-democratice, care s-au soldat cu numeroase arestări.
Înainte ca LikedIn să fie blocat, un utilizator cu pseudonimul Jasmine J (Iasomie J. n.r.) a creat un grup numit Jasmine Voice (vocea de iasomie n.r.). Într-unul dintre materialele publicate pe acest grup, un utilizator a scris: „Dumnezeule, unii militanţi pentru democraţie chiar au făcut ceva aici după victoria din Egipt”.
La începutul săptămânii, mai multe apeluri au fost postate pe internet în China, îndemnând la organizarea, în 13 oraşe mari, a unor proteste inspirate din „revoluţia iasomiei”, iar guvernul de la Beijing a cenzurat cuvântul „iasomie” în căutările online.