Maraton "Anatomia lui Grey", de luni, la TVR 1

TVR 1 va difuza în reluare, începând din 27 iunie, în fiecare seară de luni, marţi, miercuri şi joi, de la ora 23.00, şi duminica, de la ora 24.00, toate cele şase serii transmise până acum ale serialului "Anatomia lui Grey", potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Urmărește
23 afișări

Maratonul "Anatomia lui Grey" va însemna câte două episoade în fiecare seară, timp în care telespectatorii vor fi martorii poveştilor de viaţă ale medicilor de la Spitalul Seattle Grace.

Serialul este câştigătorul a 37 de premii internaţionale, dintre care două Globuri de Aur: în 2006, Sandra Oh (interpreta Cristinei Yang) - cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial de televiziune, iar în 2007 - pentru cel mai bun serial de televiziune. Actorii din rolurile principale, dar şi serialul în sine au mai obţinut alte 95 de nominalizări (Emmy, Globul de Aur) de la momentul când serialul american a început să ruleze pe micile ecrane, în anul 2005.

Doctorii de la Spitalul Seattle Grace au de-a face cu viaţa şi moartea în fiecare zi, motiv pentru care îşi regăsesc sprijinul în prietenia care îi leagă, iar uneori merg cu poveştile chiar mai departe decât ceea ce înseamnă doar prietenia. Împreună, ei descoperă că nici medicina, nici relaţiile care îi leagă nu pot fi tranşate în alb şi negru. Viaţa reală se vede, se trăieşte doar în nuanţe de gri.

Din distribuţia serialului "Anatomia lui Grey" fac parte: Ellen Pompeo (alias Meredith Grey), Patrick Dempsey (în rolul lui Derek Shepherd), Sandra Oh (care o interpretează pe Cristina Yang), Katherine Heigl (Isobel "Izzie" Stevens), Justin Chambers (Alex Karev), Chandra Wilson (Miranda Bailey), James Pickens Jr. (Richard Webber), Sara Ramirez (Callie Torres), Eric Dane (Mark Sloan), Chyler Leigh (Lexie Grey) şi Kevin McKidd (Owen Hunt).

TVR 1 a difuzat primele şase serii ale producţiei "Anatomia lui Grey" începând cu ianuarie 2007. Astfel, TVR 1 a transmis primele două serii din "Anatomia lui Grey" (cuprinzând 36 de episoade în total) din ianuarie până în septembrie 2007. Cele 25 de episoade ale seriei a treia s-au difuzat la TVR 1 din ianuarie până în august 2008. Sezonul al patrulea al serialului (17 episoade) a putut fi urmărit la TVR 1 în perioada octombrie 2008 - februarie 2009. Cea de-a cincea serie (23 de episoade) a fost vizionată la TVR 1 din septembrie 2009 până în februarie 2010. Seria a şasea a serialului "Anatomia lui Grey" s-a difuzat din 15 noiembrie 2010 până în 25 aprilie 2011.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici