Marcel Avram investeşte 100.000 euro în Activ EFEM şi îi schimbă formatul

CNA a aprobat, marţi, schimbarea formatului Activ EFEM, controlat de Marcel Avram, din generalist în muzical, modificarea urmând să implice o investiţie de circa 100.000 de euro şi să privească toate cele patru staţii ale postului de radio, din Bucureşti, Timişoara, Medgidia şi Huşi.

Urmărește
529 afișări
Imaginea articolului Marcel Avram investeşte 100.000 euro în Activ EFEM şi îi schimbă formatul

Marcel Avram investeşte 100.000 euro în Activ EFEM şi îi schimbă formatul (Imagine: Mediafax Foto)

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de marţi, solicitarea S.C. Video Market SRL Bucureşti de modificare a formatului de principiu al programelor Activ EFEM, care deţine în prezent staţii în Bucureşti şi Timişoara, dar şi două frecvenţe pentru Huşi şi Medgidia. La şedinţa CNA au participat Dorin Szekely, director de proiect, şi Liliana Ghinescu, directorul general Activ EFEM.

Potrivit Lilianei Ghinescu, schimbarea formatului postului de radio Activ EFEM în tematic muzical este determinată de faptul că există cerere pe piaţă pentru programe dedicate muzicii româneşti.

"Ne-am dat seama că este cerere pe piaţă pentru un program dedicat 90% muzicii româneşti. Vrem să insistăm pe promovarea artiştilor români consacraţi, este cerere pe piaţă pentru aşa ceva", a spus Liliana Ghinescu, precizând că targetul postului de radio va fi unul "cu o vârstă mai ridicată".

Totodată, ea a spus că, până la sfârşitul lunii noiembrie, vor fi puse în funcţiune şi staţiile de la Huşi (97,6 MHz) şi Medgidia (93,5 MHz) ale Activ EFEM, frecvenţe câştigate de SC Videomarket SRL Bucureşti în decembrie 2008, în urma unui concurs organizat de CNA.

"Încercăm să limităm investiţia în relansarea Activ EFEM la 100.000 de euro, fapt care implică punerea în funcţiune a celor două licenţe şi schimbarea formatului", a spus Liliana Ghinescu.

Potrivit lui Dorin Szekely, director de proiect al Activ EFEM, va fi investită o sumă de circa 50.000 de euro în echipamentele celor două staţii de la Huşi şi Medgidia şi circa 20.000 de euro, în modernizarea studioului de la Bucureşti al postului de radio.

În urma modificării grilei, 90% din programele Activ EFEM vor conţine muzică românească. "Avem în grila de programe şi nişte pastile, din oră în oră, în prima parte a zilei, care aduc aminte oamenilor că muzica românească este un succes", a spus Dorin Szekely, precizând că postul va difuza muzica românească din anii '60-'70 până în prezent. "Este zona aceea de muzică foarte puţin difuzată în perioada aceasta", a mai spus Dorin Szekely.

În urma modificării formatului, Activ EFEM îşi va schimba grila astfel încât să difuzeze programe în producţie proprie - 8% şi producţii audiovizuale ale altor producători (muzică de la casele de producţie) - 90%. Totodată, Activ EFEM va difuza programe de informare - 1% şi programe de divertisment - 99%.

Printre programele difuzate de post se vor numără şi matinalul "Neaza eFeM", în intervalul orar 8.00 - 11.00, cu Dan Chiper, dar şi "Super Activ", "DuduYALA zilei", "KaraOKe" etc.

Potrivit CNA, societatea Video Market SRL Bucureşti este deţinută de Marcel Avram - acţionar principal (80%) şi Romcreativ Consulting SRL (20%). Acţionarii Romcreativ Consulting SRL sunt Georgescu Constantin - 90% şi Georgescu Adrian Anton - 10%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici