Juriul a recompensat-o pe scriitoare pentru "splendida sa operă literară, care explorează diferite genuri cu acuitate şi ironie", potrivit fundaţiei.
Opera sa "asumă în mod inteligent tradiţia clasică, apără demnitatea femeilor şi denunţă situaţiile de nedreptate socială".
Margaret "Peggy" Atwood, în vârstă de 68 de ani, una dintre cele mai importante scriitoare ale literaturii canadiene, a publicat aproximativ zece romane şi numeroase culegeri de poeme şi eseuri.
Atwood este laureată a premiului Arthur C. Clarke pe 1987, pentru romanul său "Povestirea cameristei", şi a Booker Prize pe 2000, pentru romanul "Asasinul orb".
Printre cei 31 de nominalizaţi la premiul "Prinţul Asturiei" s-au numărat spaniolul Juan Goytisolo, britanicul Ian McEwan şi albanezul Ismail Kadaré.
Anul trecut, premiul a fost decernat scriitorului israelian Amos Oz.
Fundaţia "Prinţul Asturiei" decernează în fiecare an opt premii, "Comunicare şi umanitate", "Cercetări ştiinţifice şi tehnice", "Ştiinţe sociale", "Arte", "Litere", "Cooperare internaţională", "Sport" şi "Concordia", fiecare în valoare de 50.000 de euro.
Anul acesta au fost deja recompensaţi cu premiul "Prinţul Asturiei" filozoful francez de origine bulgară Tzvetan Todorov (Ştiinţe Sociale), grupul de internet american Google (Comunicare), doi japonezi şi trei americani specializaţi în nanotehnologii (Cercetări ştiinţifice), patru centre africane de cercetări asupra malariei (Cooperare internaţională) şi National Network of Youth and Children Orchestras din Venezuela (Arte).