Marile producţii câştigătoare la premiile Oscar, aduse în România de MediaPro Distribution

Filmele "12 ani de sclavie" şi "Gravity 3D: Misiune în spaţiu", care şi-au adjudecat zece statuete la a 86-a ediţie a premiilor Oscar, devenind astfel marile câştigătoare ale galei, au fost distribuite în cinematografele din România de MediaPro Distribution, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Urmărește
128 afișări
Imaginea articolului Marile producţii câştigătoare la premiile Oscar, aduse în România de MediaPro Distribution

Marile producţii câştigătoare la premiile Oscar, aduse în România de MediaPro Distribution (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

După ce a adunat zeci de premii la festivaluri internaţionale, dar şi principala distincţie la Globurile de Aur, drama "12 ani de sclavie" a devenit incontestabil cea mai bună producţie a anului, reuşind să obţină Oscarul la principala categorie - "cel mai bun film". Revelaţia serii a fost talentata Lupita Nyong'o care, datorită prestaţiei sale din film, a obţinut premiul pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar. Dintre cele nouă nominalizări anunţate pentru acest lungmetraj, cel mai bun scenariu adaptat a fost a treia categorie câştigată.

Filmul îl are în centrul atenţiei pe Solomon Northup (Chiwetel Ejiofor), o persoană de culoare născută liberă, dar care este răpită şi vândută ca sclav. Trecând prin momente de o cruzime insuportabilă, dar şi prin clipe neaşteptate de blândeţe, pentru Solomon nepreţuite rămân viaţa şi demnitatea sa.

Recordul pentru numărul de premii obţinute la gala de anul acesta l-a deţinut filmul "Gravity 3D: Misiune în spaţiu". Dintre cele zece nominalizări, drama SF a obţinut şapte prestigioase statuete pentru cel mai bun regizor (Alfonso Cuaron), cea mai bună imagine, cea mai bună coloană sonoră, cel mai bun montaj, cel mai bun sunet, cel mai bun mixaj sonor şi cele mai bune efecte vizuale.

Primul regizor latino-american care obţine un premiu Oscar, Alfonso Cuaron foloseşte efecte vizuale impresionante şi imagini 3D spectaculoase pentru a relata drama a doi astronauţi care luptă să supravieţuiască în spaţiu, după ce nava lor este distrusă de o avalanşă de meteoriţi.

Cea mai nouă adaptare a romanului lui F. Scott Fitzgerald, grandiosul şi strălucitorul "Marele Gatsby" şi-a câştigat un loc bine-meritat în rândul filmelor de Oscar, fiind desemnat câştigătorul categoriilor "cele mai bune costume" şi "cea mai bună scenografie".

Filmul se remarcă prin cadre spectaculoase, costume senzaţionale, atmosfera romantică a anilor '20, surprinsă prin decoruri impecabile şi interpretarea excepţională a actorilor Leonardo DiCaprio, Toby Maguire, Carey Mulligan şi Isla Fisher.

Lider pe piaţa de distribuţie cinematografică din România, MediaPro Distribution este distribuitorul exclusiv al Warner Bros. Pictures în România, deţinând şi o selecţie generoasă de titluri independente ale caselor de producţie consacrate Lionsgate, Summit a Lionsgate Company, Relativity Media, Nu Image, IM Global, Sierra/ Affinity, Red Granite, Film Nation, Europa Corp., Mr. Smith, DreamWorks Pictures şi Studio Canal.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici