Marin Constantin va fi înmormântat miercuri, corul Madrigal cântă la ceremonia de comemorare

Publicat: 04 01. 2011, 18:41
Actualizat: 25 03. 2019, 21:03

Trupul neînsufleţit al lui Marin Constantin, „părintele” corului Madrigal, a fost depus, marţi, la Ateneul Român. Miercuri, între orele 10.00 şi 12.00, în foaierul Ateneului va avea loc o ceremonie de comemorare a lui Constantin, cu participarea Corului Madrigal.

Slujba de înmormântare a lui Marin Constantin va avea loc miercuri, de la ora 12.00, la Biserica Boteanu, iar înmormântarea – la ora 14.00, la Cimitirul Bellu Evanghelic din Capitală.

Dirijorul Marin Constantin, fondator al Corului Naţional de Cameră „Madrigal”, a decedat sâmbătă.

Reprezentant de seamă al şcolii muzicale româneşti contemporane, Marin Constantin rămâne în istoria culturii ultimelor decenii drept dirijorul – fondator al Corului Naţional de Cameră „Madrigal”, în 1963.

Marin Constantin, născut pe 27 februarie 1925, la Urleta, judeţul Prahova, a fost muzician, compozitor şi dirijor de ansamblu coral român, fondator, dirijor şi director pe viaţă al Corului de cameră Madrigal. El a fost şi un specialist renumit în muzica renascentistă, cântul gregorian şi baroc, precum şi în muzica tradiţională românească. Activitatea sa a fost apreciată de critici muzicali din întreaga lume, fiind distins cu numeroase premii şi distincţii româneşti şi internaţionale.

Corul Naţional de Cameră „Madrigal” este formaţia profesionistă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Repertoriul corului este vast, de la muzică sacră veche la piese contemporane. Corul Madrigal a fost declarat „bun al patrimoniului universal UNESCO” în 1992, la Paris.