D’Souza, în vârstă de 53 de ani, va petrece opt luni într-un centru pentru eliberări condiţionate, unde va trebui să se întoarcă în fiecare seară în timpul primului an de pedeapsă. El va trebui să efectueze, de asemenea, în fiecare săptămână, timp de cinci ani, o zi de muncă în folosul comunităţii, a decis judecătorul federal Richard Berman.
Procurorii au cerut 10 până la 16 luni de închisoare.
Dinesh D’Souza a pledat vinovat, la 20 mai, pentru că a donat, prin intermediul a doi asociaţi folosiţi ca paravan, 20.000 de dolari unei candidate republicane din Senatul american în 2012, Wendy Long, aflată în cursa pentru statul New York. Limita legală, din partea unei persoane, era la momentul respectiv de 5.000 de dolari. El şi-a plătit apoi asociaţii, care au donat fiecare câte 10.000 de dolari (de cuplu). D’Souza a plătit şi el 10.000 de dolari pentru Long, care a pierdut însă cursa.
Dinesh D’Souza, foarte apreciat de unele cercuri conservatoare, este autorul cărţii „The roots of Obama’s rage” („Rădăcinile furiei lui Obama”) apărută în 2010 şi realizatorul filmului „2016: Obama’s America” („2016: America lui Obama”), un documentar foarte critic la adresa lui Obama, bazat pe cartea sa apărută în 2012.
El l-a ales ca avocat pe Benjamin Brafman, unul dintre avocaţii lui Dominique Strauss-Kahn în dosarul Nafissatou Diallo în 2011.
Înainte de a pleda vinovat, el a cerut în zadar clasarea plângerii, afirmând că a fost victima unor „urmăriri selective”, ceea ce judecătorul Berman a respins din nou marţi drept „afirmaţii fără fundament”.