Mediafax.ro va transmite live dezbaterea Băsescu - Geoană

Mediafax.ro va transmite în direct dezbaterea dintre candidaţii la Preşedinţie, Traian Băsescu şi Mircea Geoană, ce va avea loc joi, de la ora 19.00, la Palatul Parlamentului.

Urmărește
77 afișări
Imaginea articolului Mediafax.ro va transmite live dezbaterea Băsescu - Geoană

Mediafax.ro va transmite live dezbaterea Băsescu - Geoană (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

Live-streaming-ul poate fi accesat la adresa www.mediafax.ro/live/. El va fi completat pe www.mediafax.ro de informaţii text, transmise în timp real de jurnaliştii Mediafax care vor urmări dezbaterea şi vor sintetiza principalele idei ale confruntării pe măsură ce aceasta se desfăşoară.

Dezbaterea este organizată de IPP şi va fi moderată de Robert Turcescu.

Confruntarea electorală organizată joi, la ora 19.00, va dura două ore şi jumătate, cu posibilitatea de a fi prelungită la trei ore, va cuprinde discursuri ale lui Traian Băsescu şi Mircea Geoană, întrebări din partea moderatorului şi a jurnaliştilor, schimburi de replici şi un element surpriză.

Directorul IPP, Violeta Alexandru, a declarat că s-a tras la sorţi ordinea de intrare la dezbatere, stabilindu-se că primul va vorbi Mircea Geoană şi al doilea Traian Băsescu, dar că, pe parcursul dezbaterii, ordinea va alterna.

Astfel, dezbaterea va dura două ore şi jumătate cu posibilitatea de a fi prelungită până la trei ore. Ea va începe cu discursurile de câte 5 minute ale celor doi candidaţi privind viziunea lor asupra mandatului de preşedinte al României, urmate de o secţiune de replici de câte 3 minute pentru fiecare candidat.

Apoi, va fi o secţiune de 15 minute în care candidaţii vor aborda tema relaţiilor cu Parlamentul şi cu Guvernul, după care se va intra în dezbaterea celor 10 teme stabilite care ţin de mandatul preşedintelui şi se referă de la politică externă, până la protecţia socială, stabilitate economică, financiară şi mediul de afaceri.

Aceste teme vor fi trase la sorţi dintr-un bol, la fel ca în dezbaterea de la primul tur de scrutin, iar ordinea în care vor vorbi cei doi candidaţi va alterna. În timpul dezbaterii celor 10 teme va exista o pauză de 8 minute.

După epuizarea celor 10 teme, va urma un moment surpriză, Violeta Alexandru precizând că cei doi candidaţi ştiu de acest element surpriză, dar pentru "frumuseţea show-ului" acesta nu va fi divulgat.

Vor fi şi întrebări din partea ONG-urilor şi a jurnaliştilor care vor fi extrase dintr-un bol de către cei doi candidaţi, precum şi întrebarea moderatorului care nu va fi adusă la cunoştinţa celor doi candidaţi.

Dezbaterea se va finaliza cu discursurile candidaţilor, care vor încerca, astfel, că cucerească privitorii, a mai spus Alexandru.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici