Mediafax şi Orange lansează site-ul pe mobil al filmului "Cei trei muschetari" - VIDEO

Mediafax şi Orange lansează, în parteneriat cu Elicom şi Media Sat, o secţiune în Portalul Orange pe mobil dedicată filmului "Cei trei muschetari", bazat pe cunoscutul roman al lui Alexandre Dumas, această ecranizare fiind realizată pentru prima dată în tehnologie 3D.

Urmărește
235 afișări
Imaginea articolului Mediafax şi Orange lansează site-ul pe mobil al filmului "Cei trei muschetari" - VIDEO

Mediafax şi Orange lansează site-ul pe mobil al filmului "Cei trei muschetari"

"Cei trei muschetari", distribuit în România de MediaPro Distribution, va avea premiera în cinematografe pe 14 octombrie.

Clienţii Orange vor descoperi pe site cum aventurile celor trei muschetari devin din ce în ce mai palpitante. Urmându-şi visul de a deveni muschetar, D'Artagnan pleacă la Paris, unde îi găseşte pe Athos (Matthew Macfadyen), Aramis (Luke Evans) şi Porthos (Ray Stevenson) în slujbe prost plătite, în căutarea unei cauze care să le spele numele. Cu trei ani înainte, după ce au furat un proiect secret dintr-un seif veneţian, au fost trădaţi de partenera lor Milady (Milla Jojovich), care le-a vândut planul ducelui de Buckingham (Orlando Bloom).

În site-ul pentru mobil, utilizatorii pot vizualiza trailerele filmului şi au la dispoziţie gratuit wallpapere şi screensavere cu care să-şi personalizeze telefoanele mobile.

Aplicaţia lansată de Mediafax Mobile Services - divizia din cadrul Mediafax ce furnizează conţinut multimedia pentru operatorii de telefonie mobilă - este inclusă în secţiunea Meniu/Timp liber a Portalului Orange pe mobil.

Filmul "Cei trei muschetari" poate fi văzut în premieră din 14 octombrie în cinematografele: Hollywood Multiplex (Bucureşti şi Oradea), CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Cityplex Constanţa, Odeon Cineplex (Cluj), Băneasa Grand Cinema Digiplex şi reţeaua Cinema City (Sun Plaza, Cotroceni, Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Iaşi, Piteşti, Timişoara).

Din 2003, Mediafax - cel mai mare furnizor de informaţie generală şi de afaceri din România - este producător şi furnizor de conţinut multimedia pentru operatorii de telefonie mobilă. Prin Mediafax Mobile Services, milioane de posesori de telefoane mobile au acces la ştiri, la jocuri pentru telefonul mobil, video on demand (filme, seriale, emisiuni TV, videoclipuri), audio (muzică, ringtonuri). Mediafax Mobile Services a creat primele jocuri cu vedete româneşti şi cel dintâi joc pentru telefoanele mobile bazat pe un film românesc, "Supravieţuitorul", şi a lansat prima telenovelă adaptată pentru difuzarea pe mobil, "Amanda O".

Orange este lider de piaţă în România, cu 10,1 milioane de clienţi şi venituri de 457 milioane de euro în primul semestru din 2011. Orange este parte a grupului Orange-France Telecom, una dintre cele mai mari companii de comunicaţii din lume, cu peste 217,3 milioane de clienţi pe cinci continente. Orange oferă o gamă extinsă de soluţii de comunicaţii clienţilor săi, atât utilizatori individuali, cât şi companii, de la servicii de bază până la servicii integrate de voce şi date fixe şi mobile. Mai multe detalii despre produsele şi serviciile companiei sunt disponibile pe www.orange.ro.

Elicom este furnizor de servicii de telecomunicaţii şi Call Center din 1991. Elicom produce şi operează platforme de servicii cu valoare adăugată pentru operatori de telecomunicaţii, fiind de asemenea agregator de content informaţional şi de entertainment.

Media Sat este una dintre principalele companii de telecomunicaţii care activează pe piaţa românească. Fondată în 1997, Media Sat oferă o paletă largă de servicii şi produse în domeniul telecomunicaţiilor, de la servicii de acces Internet, Telefonie Fixă, platforme CTI, servicii SMS/SVA telefonie şi Broadcasting TV şi Radio.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici