Prima pagină » Cultură-Media » MEDIAFAX ZOOM: Teatrul Naţional Bucureşti – GALERIE FOTO

MEDIAFAX ZOOM: Teatrul Naţional Bucureşti – GALERIE FOTO

Teatrul Naţional Bucureşti a fost inaugurat luni, în prezenţa conducerii instituţiei şi a mai multor oameni politici. TNB a supravieţuit cutremurului din 1977, dar, în urma unui incendiu la Sala Mare, în 1978, Nicolae Ceauşescu a ordonat lărgirea acestei săli de spectacole de la aproximativ 900 de locuri la peste 1.200 locuri şi construcţia unei loje oficiale.

În acest scop, din lateralele sălii au fost scoase sisteme de rezistenţă antiseismică, respectiv patru diafragme cu o lăţime de 80 de centimetri, care au fost înlocuite cu nişte simpli stâlpi, astfel încât Sala Mare şi-a pierdut acustica şi vizibilitatea.

GALERIA FOTO COMPLETĂ PE MEDIAFAX ZOOM

Fotograful Vlad Eftenie a fost prezent la evenimentul de inaugurare a clădirii şi ne propune o scurtă incursiune prin edificiul recent renovat şi consolidat.