- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (28.09.2009, 14:07)
Membrii Filarmonicii "George Enescu" protestează
Membrii orchestrei Filarmonicii "George Enescu" susţin, începând de luni dimineaţă, un protest, cerând demiterea conducerii instituţiei - a directorului general Cristian Mandeal, a directorului artistic Nicolae Licăreţ şi a concert maestrului Anda Petrovici.
Urmărește
242 afișări
Membrii Filarmonicii "George Enescu" protestează (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)
Protestul a început luni dimineaţă, la ora 10.00, când era programată prima repetiţie din noua stagiune.
Membrii orchestrei au venit la repetiţie îmbrăcaţi în tricouri imprimate cu textul "Eu sunt Filarmonica «George Enescu»". În prezent, au loc discuţii între membrii orchestrei şi conducerea filarmonicii, la care participă şi Theodor Paleologu, ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional.
Potrivit unor surse din Filarmonică, Cristian Mandeal şi-ar fi depus demisia joi, 24 septembrie, însă aceasta nu a fost acceptată de ministrul Culturii.
Aceleaşi surse au declarat pentru MEDIAFAX că la baza protestului stau motive precum scăderea cu 20-57 % a salariului de încadrare, în perioada 1999 - 2009, şi completarea incorectă a carnetelor de muncă ale angajaţilor.
De asemenea, membrii orchestrei îl acuză pe Mandeal de management "prin corespondenţă", acesta având numeroase deplasări în interes personal, Nicolae Licăreţ erijându-se astfel în postura de director general.
Totodată, membrii orchestrei menţionează că "profesionalismul Andei Petrovici nu corespunde cu titulatura de concert maestru al unei orchestre simfonice moderne şi conforme cu nivelul european de calitate".
Instrumentiştii din Filarmonica "George Enescu" au intrat în conflict cu conducerea instituţiei, după ce la concertul susţinut, pe 19 septembrie, de Angela Gheorghiu, în cadrul Zilelor Bucureştiului, aceştia au cântat fără concert maestrul Anda Petrovici.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
VIDEO | Dinu Gheorghe, condus pe ultimul drum! Ce nume grele din fotbalul românesc nu l-au uitat și i-au adus un ultim omagiu
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe