Metallica strânge fonduri pentru cei din spitale şi baruri

  • Metallica a anunţat că îşi consacră luna mai actelor caritabile.
  • Veteranii rockeri strâng bani pentru personalul medical, dar şi pentru cei din baruri.
  • Trupa heavy metal americană a anunţat în martie lansarea unei serii de concerte săptămânale online, sub genericul Metallica Mondays.
Urmărește
63 afișări
Imaginea articolului Metallica strânge fonduri pentru cei din spitale şi baruri

Sursa FOTO: Hepta

Luna mai va fi plasată sub semnul carităţii pentru Metallica. În contextul crizei provocat de pandemie, rockerii au decis să colecteze fonduri pentru populaţia vulnerabilă.

Prin intermediul fundaţiei lor, All Within My Hands, membrii trupei Metallica strâng bani pentru patru organizaţii caritabile care vin în ajutorul populaţiei cele mai afectate de criză. Organizaţiile sunt Feeding America, ce oferă alimente persoanelor defavorizate, Crew Nation, care ajută profesioniştii din lumea spectacolelor, Bartenders Guild Foundation, care sprijină angajaţii barurilor, şi Direct Relief, care vine în ajutorul personalului medical, potrivit 20minutes.fr.

Metallica nu se află la primul demers de acest tip. În urmă cu doi ani şi-a încurajat fanii să facă donaţii pentru băncile de alimente pe parcursul aceleiaşi luni mai. Apoi trupa a lansat un album live, ale cărui încasări au fost donate victimelor incendiilor care au afectat statul american California în 2018.

Pe de altă parte, trupa heavy metal americană a lansat în martie o serie de concerte săptămânale online, sub genericul Metallica Mondays. 

Membrii trupei Metallica au anunţat cu acea ocazie că se vor autoizola şi distanţa social: "Ne vom retrage pentru o perioadă trimiţându-vă dragostea noastră în aceste vremuri încercate (...) Pentru moment, petreceţi timpul cu cei care contează pentru voi, copii, animale de companie, părinţi, cei cu care împărţiţi spaţiul. Creaţi-vă playlist-uri, vizionaţi filme, jucaţi jocuri de societate şi, cel mai important, aveţi grijă".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici