Mica Unire  Mica Unire din 1859 dintre Ţara Românească şi Moldova s-a realizat datorită Războiului din Crimeea

În vara anului 1853. Imperiul Rus a ocupat Moldavia şi Valahia aflate sub suzeranitate otomană şi a promovat drepturile minorităţilor creştin-orotodoxe din Palestina, provincie a Imperiului Otoman.Obiectivele sale erau expansioniste, încercând să obţină controlul asupra peninsulei balcanice şi acces la Marea Mediterană pe fondul declinului Imperiului Otoman. Otomanii s-au aliat cu francezii care promovau drepturile minorităţilor creştine din Palestina, şi cu britanicii care nu voiau ca ruşii să aibă acces la Marea Mediterană. 

În octombrie 1853, otomanii, francezii şi britanicii au declarat război Rusiei şi au pornit o campanie defensivă pentru a opri înaintarea Rusiei la Silistra. Flotele anglo-franceze au pătruns în Marea Neagră în ianuarie 1854. După o mică confruntare la Constanţa, ruşii au abandonat Silistra. Anglo-francezii au decis atunci să atace Sevastopol, baza navală a Rusiei din peninsula Crimeea.

Aliaţii au debarcat în Crimeea pe 20 septembrie 1854 şi s-au bătut cu ruşii la Balaclava pe 25 octombrie. Ruşii au fost respinşi. După 11 luni de asediu, trupele ruse din Sevastopol au capitulat. 

Pe 30 martie 1856 a fost semnat Tratatul de la Paris care a pus capăt războiului, interzicând Rusiei să-şi mai trimită navele în Marea Neagră  ce căpăta statut neutru, iar fluviul Dunărea devenea deschis transportului maritim pentru toate naţiunile.

Rusia a fost obligată să renunţe la Moldavia, inclusiv la o parte dn Basarabia, precum şi la revendicările creştin-ortodoxe din Palestina. 

Principatele române Moldavia şi Valahia, precum şi Serbia, au fost recunoscute ca principate autonome cvasi-independente sub protecţia puterilor europene. Pentru a preveni un alt conflict cu Rusia, împăratul Franţei, Napoleon al III-lea, şi-a dorit crearea unui stat românesc tampon dintre Imperiul Otoman, Imperiul Rus şi Imperiul Austro-Ungar, un stat independent care să fie condus de un principe, să aibă constituţie şi instituţii reformate. 

În cadrul adunărilor ad-hoc, colonelul Alexandru Ioan Cuza a fost votat ca Domnitor al Principatului Moldaviei (sau Principatul Moldovei)  la 5 ianuarie 1859, respectiv ca Domnitor al Principatului Valahiei (cunoscută ca Principatul Ţării Româneşti) la 24 ianuarie, ceea ce a rezultat unirea celor două entităţi statele în Principatele Unite ale Moldaviei şi Valahiei, un stat ce a rămas vasal Imperiului Otoman până în 1877. 

Noul stat a purtat denumirea de Principatele Unite Române între anii 1862 şi 1866, iar din 1866, pe baza constituţiei adoptate atunci, acesta a căpătat denumirea oficială de România.