Mihail Sebastian, scriitorul evreu persecutat, descoperit de Nae Ionescu. O viaţă curmată brusc la 38 de ani, celebrată de Google

Mihail Sebastian, al cărui nume real a fost Iosif Hechter, s-a născut pe 18 octombrie 1907, în Brăila, Regatul României şi a fost scriitor şi filosof, evreu de origine, care a scris romane, dramaturgie şi critică literară.

Mihail Sebastian a fost unul dintre cei mai importanţi discipoli ai filosofului Nae Ionescu. Un scandal fulminant în epoca interbelică i-a cauzat prefaţa antisemită a lui Ionescu la romanul „De două mii de ani”, prefaţă pe care Sebastian a publicat-o intactă.

Deriva înspre extremismul de dreapta al generaţiei sale şi circumstanţele politice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial l-au îndepărtat pe Mihail Sebastian de maestrul său şi de foştii săi prieteni. În această perioadă, Mihail Sebastian a ţinut un jurnal.

După moartea lui subită, posteritatea i-a fost asigurată în principal de piesele de teatru, până în 1996, când jurnalul, care rămăsese peste 60 de ani inedit, a fost tipărit pentru prima dată. Cartea a suscitat controverse aprinse în societatea românească, fiind contrară imaginii idealizante a elitei intelectuale interbelice.

Traseul literar Mihail Sebastian - Nae Ionescu - Mircea Eliade. Legislaţia antisemită îi blochează lucrările

Născut cu numele de Iosif Hechter într-o familie evreiască din Brăila, Mihail Sebastian face studii universitare de drept şi filozofie la Bucureşti. Are o tentativă de a-şi da doctoratul în drept la Paris, soldată cu un eşec. Lucrează apoi ca secretar la o importantă casă de avocatură din epocă, fiind şi avocat pledant.

Descoperit de Nae Ionescu, preşedintele comisiei sale de bacalaureat, a fost invitat de acesta să colaboreze la revista Cuvântul, unde îl cunoaşte pe Mircea Eliade, unul din viitorii săi prieteni. Prin legislaţia antisemită de la începutul anilor '40, i s-a interzis să mai funcţioneze ca jurnalist şi i se retrage şi licenţa de avocat pledant.

Reprezentarea pieselor sale a fost interzisă din cauza faptului că era evreu. „Jocul de-a vacanţa” este interzisă, iar pentru a putea reprezenta piesa „Steaua fără nume” a folosit un al doilea pseudonim, Victor Mincu. Piesa „Ultima oră” s-a jucat după moartea lui Sebastian, la Teatrul Naţional Bucureşti, sub direcţia lui Zaharia Stancu.

Moare în plină tinereţe creatoare, lovit de un camion în 1945, la numai câteva luni după lovitura de stat de la 23 august 1944. Mormântul său se află în Cimitirul Filantropia din Bucureşti

Cariera literară a lui Mihail Sebastian 

A debutat în literatură în 1932 cu un volum foarte scurt, Fragmente dintr-un carnet găsit, apoi în acelaşi an a publicat un volum de nuvele, Femei. A publicat mai multe romane, Oraşul cu salcâmi (1935) (roman al adolescenţei), Accidentul (1940) (roman de dragoste), influenţate de Marcel Proust, Gustave Flaubert şi de alţi romancieri francezi. În anul 1934 publică un alt roman, De două mii de ani, de această dată despre ce înseamnă să fii evreu în România. Cartea a căpătat o celebritate nedorită, mai ales în urma prefeţei semnată de magistrul lui Sebastian şi al generaţiei Criterioniste, profesorul Nae Ionescu. Textul lui Nae Ionescu încerca să fundamenteze antisemitismul din perspectivă teologală, conchizând că evreii nu au nici o putinţă de salvare întrucât sunt evrei. La scurt timp va publica şi Cum am devenit huligan, în care adună articolele apărute în presă, care reprezintă un dosar al receptării operei sale. Procedeul foarte modern îl reia pe cel folosit de romancierul André Gide în romanul Falsificatorii de bani (Les Faux Monnayeurs).

Sebastian se impune în literatura română ca dramaturg cu piesele de teatru Steaua fără nume, Jocul de-a vacanţa, Ultima oră. Piesa Insula a rămas neîncheiată.

Manuscrisul iniţial al romanului Accidentul, cuprinzând cinci capitole, i-a fost furat lui Mihail Sebastian în Franţa, iar autorul nu l-a mai găsit. A fost nevoit să-l rescrie de la zero.

Fenomenul receptării lui Sebastian a fost unul dintre cele mai spectaculoase, atât în timpul vieţii scriitorului, cât şi în posteritate. Scandalul generat de prefaţa lui Nae Ionescu la volumul "De două mii de ani" (1934) a făcut ca autorul, discret plasat până atunci pe scena literară, unde se impusese mai ales prin foiletoane critice, să ajungă brusc în centrul atenţiei. Capriciile istoriei nu l-au putut împiedica pe Sebastian să aibă succes şi ca dramaturg, încă din timpul vieţii. După moartea sa prematură în 1945, la nici 38 de ani, el rămâne în atenţia publicului mai ales ca autor de teatru. Piesele i se joacă din când în când, dar tinerii îl ignoră. Atât criticul cât şi romancierul din el intră în umbră pentru o jumătate de secol, până când, în 1996 (anul publicării Jurnalului său din perioada 1935-1944), se redeşteaptă interesul cititorilor pentru tot ce a scris Mihail Sebastian. Piesele sale Steaua fără nume, Ultima oră şi Jocul de-a vacanţa au fost chiar ecranizate, prima dintre ele transformându-se într-o coproducţie româno-franceză (Mona, l'étoile sans nom [Mona, steaua fără nume]- 1967), în care rolul principal feminin a fost interpretat de Marina Vlady.

Povestea jurnalului său: „Jurnalul intim”, publicat postum

Jurnalul său intim, ţinut în anii unei sălbatice resurecţii a antisemitismului, adică în perioada 1935-1944, a fost publicat postum, abia în 1996. Originalul a fost scos din ţară prin curier diplomatic de fratele său mai mic, Andrei Benu Sebastian, şi a ajuns la Ierusalim. În prezent originalul se găseşte la Universitatea din Ierusalim, fraţii săi aflându-se în posesia unor copii fotografice. Harry From, regizor evreu din Romania care a trăit în SUA, a creat Fundaţia „Mihail Sebastian”. După mulţi ani de insistenţă, a obţinut cele 9 caiete de la familia lui Sebastian ( respectiv dna Beatrice Sebastian, văduva fratelui scriitorului, Beno) şi a încheiat un contract între familie şi Editura Humanitas. Leon Volovici, istoric şi critic literar israelian originar din România, a prefaţat ediţia publicată la Editura Humanitas, cartea fiind un document de mare valoare istorică care documentează între altele, antisemitismul societăţii româneşti în anii războiului (care a dus la masacrarea a între 280.000 şi 380.000 evrei cetăţeni ai României şi ai Ucrainei. Între timp, Jurnalul a fost publicat şi în Franţa, SUA, Olanda, Cehia şi de curând şi în Germania şi Suedia. Opera sa este pe cale de a fi (re)descoperită atât în ţară cât şi în străinătate. 2007 fiind anul centenarului naşterii lui Mihail Sebastian, în ţara sa şi în străinătate au fost publicate noi studii despre scriitor şi creaţia sa.

În Germania Jurnalul a fost publicat sub numele Voller Entsetzen, aber nicht verzweifelt / Tagebücher 1935-1944 (Îngrozit, dar nu disperat/ Jurnal ) şi a apărut în editura Claassen Verlag, Berlin 2005. Pentru acest Jurnal, foarte recent, la 20 noiembrie 2006, lui Mihail Sebastian i s-a conferit postum la München importantul premiu de carte "Geschwister Scholl" pe anul 2006, premiu ce este conferit în fiecare an începând din 1985 de către Börsenverein des Deutschen Buchhandels (Asociaţia germană a librarilor). Premiul de 10.000 de euro a intrat în posesia celor două nepoate de frate ale scriitorului, Michelle şi Dominique Hechter, care locuiesc în Franţa şi în Israel.

Evoluţii controversate: studiul Martei Petreu

Un recent studiu al Martei Petreu, intitulat Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu - Mihail Sebastian, e susceptibil să modifice percepţia asupra figurii morale a lui Sebastian în epocă.

Sumarizat, cartea afirmă existenţa unui Sebastian până astăzi necunoscut, care, în prima sa tinereţe, mai exact în vremea colaborării la Cuvântul lui Nae Ionescu, ar fi avut clare simpatii de extremă dreapta şi o orientare radical contrară celei cunoscute până acum de public din Jurnalul său.

Alături de mentorul său Nae Ionescu, afirmă autoarea, Sebastian a început prin a fi, în anii 1927-33, antidemocrat, antieuropean, împotriva parlamentarismului, adept al dictaturii, susţinător al Anschluss-ului, profascist şi admirator declarat al lui Mussolini. Citatele - masive - din numeroase articole semnate de Sebastian în presa vremii par să confirme afirmaţiile. Dacă nu e foarte explicit că atitudinea "antiliberală" a lui Sebastian privea sistemul democraţiei liberale ca atare sau doar partidele omonime ale vremii, ori că admiraţia pentru "primul" Mussolini, pe atunci personaj mai degrabă de stânga, ar putea fi considerată "fascistă" în sensul pe care-l cuprinde astăzi cuvântul, cartea Martei Petreu repune totuşi în discuţie, cu sobrietate, argumente şi documentaţie densă, rolul şi raportarea lui Mihail Sebastian la epocă, într-o perioadă din trecutul acestuia care rămăsese în general necunoscută.

Studiul a provocat o surpriză redutabilă, reacţiile de uimire şi dezamăgire în legătură cu Sebastian alternând cu protestele împotriva autoarei. Până acum, articolele polemice care au urmat în presa culturală (Dilema, Observator cultural, România literară, Cultura etc.) nu par a viza foarte limpede fondul sau teza centrală a cărţii, ele reproşând totuşi concluziile prea aspre, unele erori de apreciere şi tonul general părtinitor.

Astfel, comparând unele pasaje citate de Marta Petreu şi textul publicistic semnat de Mihail Sebastian, criticul literar Daniel Cristea-Enache observă că autoarea "a sărit peste pasajele, numeroase, care îi infirmă net teza «extremismului»; le-a rezumat pe altele într-un mod convenabil; şi-a reluat cu insistenţă aceleaşi câteva fraze bine decupate de restul, pentru a obţine un efect reprobator extins asupra întregii gazetării politice a lui Sebastian", trăgând concluzia: "Cartea ei, cu premise false, analize improprii, rezumate tendenţioase şi răstălmăciri în toată regula, intră în speţa malpraxisului critic" (vezi Idei în dialog, nr. 9/septembrie 2009, nr. 10/octombrie 2009[8]). În pasaje numeroase apărute în revista Tribuna (nr. 171/octombrie - 175/decembrie 2009), se reface cercetarea asupra textelor publicate de Mihail Sebastian în perioada interbelică şi e subliniată orientarea democratică, antitotalitară a tânărului evreu. În concluzia sa, Laszlo Alexandru susţine că "monografia Martei Petreu despre activitatea interbelică de ziarist a lui Mihail Sebastian reprezintă unul dintre cele mai scandaloase abuzuri din cercetarea literară română contemporană. Un gest descalificant profesional şi incalificabil moral".

Alte luări de poziţie critice au apreciat volumul, insistând asupra seriozităţii cercetării. Textele, consultabile, există şi ele au fost scrise de Mihail Sebastian, dificultatea trecerii peste textele autorului însuşi fiind de la sine evidentă. Ca distincţie formală, reacţiile contra cărţii au aparţinut în general criticilor literari, iar cele pro, unor gânditori, eseişti, filozofi şi antropologi familiarizaţi cu istoria ideilor politice (V. Tismăneanu, Andrei Cornea ş.a.).

Volumul a fost distins cu premiul “Cartea Anului 2009″, acordat de Asociaţia Revistelor, Imprimeriilor şi Editurilor Literare (ARIEL) în 27 ianuarie 2010.

Articolul se bazează pe informaţiile oferite de Wikipedia