Mii de oameni sunt aşteptaţi să-i aducă omagiu fostului papă Benedict al XVI-lea, care a murit sâmbătă înainte de începerea noului an.
Trupul lui Benedict a fost expus duminică într-o capelă a mănăstirii Vaticanului în care a locuit. Va fi expus la Bazilica Sf. Petru de luni până joi.
Înmormântarea sa din Piaţa Sf. Petru va fi o ceremonie simplă, solemnă şi sobră, în conformitate cu dorinţele sale, a transmis Vaticanul.
Succesorul lui Benedict, Papa Francisc , va prezida slujba. Duminică, părând obosit şi având capul plecat, Francisc s-a rugat pentru trecerea lui Benedict la cele veşnice într-o liturghie specială de Anul Nou.
Catolicii şi pelerinii din toată lumea s-au adunat în Piaţa Sf. Petru în ziua de Anul Nou pentru a participa la binecuvântarea Papei Francisc după anunţul morţii fostului Papă Benedict al XVI-lea.
„Astăzi îi încredinţăm Preacuratei Maicii noastre iubitul nostru Papa emerit Benedict al XVI-lea, pentru ca ea să-l însoţească în trecerea lui din această lume la Dumnezeu”, a spus el.
Francis, în vârstă de 86 de ani, a sosit duminică la bazilică într-un scaun cu rotile pentru slujbă. Papa a suferit de dureri la genunchiul drept de la încordarea ligamentelor la începutul anului trecut.
Mai târziu, Francisc a vorbit din nou despre Benedict când a oferit felicitări de Anul Nou miilor adunate în Piaţa Sf. Petru. „Să ne unim cu toţii împreună, cu o singură inimă şi un singur suflet, în a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru darul acestui slujitor credincios al Evangheliei şi al bisericii”, a transmis el de la o fereastră a Palatului Apostolic pelerinilor şi turiştilor.
Vaticanul a eliberat testamentul spiritual al lui Benedict, în care acesta îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru binecuvântările sale şi cerea iertare de la toţi cei cărora i-a greşit, a transmis The Guardian.