Există pe lumea asta o pasăre care s-a născut bătrână. La începutul lumii, atunci când a ieşit din ou, s-a înălţat direct spre tăriile cerului. Ştia tot despre toate şi încă ceva pe deasupra. Poate că era o pasăre-tulku, o reîncarnare a zborului. Poate. N-a văzut-o nimeni, deşi toţi cei care păşesc pe calea iluminării au vorbit cu ea măcar o dată în viaţă, fiindcă şi-a făcut cuibul în minţile lor. Numele păsării e Garuda, adică „Sunetul Sinelui”. Un nume ciudat. Mulţi au poreclit-o Pasărea-Oglindă, pentru că, atunci când ţi se cuibăreşte în cuget, devine un fel de oglindă a minţii tale.
E o poveste mai complicată decât un vis nevisat până la capăt. E despre cum cerul dinafară trezeşte un cer înăuntrul minţii noastre.
Când eşti pregătit să-ţi întâlneşti propriul sine, apare pasărea Garuda, ţine oglinda în gheare şi auzi, în minte, glasul ei ca şi când ar fi al tău: „Nu e nevoie de mai mult să dobândeşti iluminarea, dar mai puţin nu e de ajuns”.