Prima pagină » Cultură-Media » Gopo 2018: Sanda Toma şi Ion Marinescu, premiaţi pentru întreaga activitate

Gopo 2018: Sanda Toma şi Ion Marinescu, premiaţi pentru întreaga activitate

Actriţa Sanda Toma şi directorul de imagine Ion Marinescu vor fi premiaţi pentru întreaga activitate la cea de-a 12-a ediţie a galei Gopo, care va avea loc pe 27 martie, la Teatrul Naţional Bucureşti, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Născută pe 27 octombrie 1934, în Bucureşti, Sanda Toma a urmat cursurile Institutului de Teatru „I. L. Caragiale”, la clasa profesoarei Aura Buzescu, iar, în anii terminali, la clasa profesorului Nicolae Băltăţeanu.

Deşi în adolescenţă visa să ajungă geolog, iar, pentru câteva săptămâni, a urmat cursurile Facultăţii de construcţii de maşini agricole, Sanda Toma a absolvit Institutul de Teatru „I. L. Caragiale”. Prima experienţă cinematografică a venit în 1960, cu rolul Luciettei din „Bădăranii”, filmul spectacol turnat după piesa lui Carlo Goldoni, iar adevăratul debut pe marile ecrane s-a întâmplat doi ani mai târziu, în „Celebrul 702”, în regia lui Mihai Iacob. Un rol de excepţie, rămas în memoria cinefililor, este cel din filmul Letiţiei Popa „Zestrea”, unde Sanda Toma joacă alături de Margareta Pogonat şi Victor Rebengiuc.

În teatru, Sanda Toma a desfăşurat o bogată activitate, jucând la Teatrul Naţional din Craiova, Teatrul de Comedie din Bucureşti şi Teatrul Naţional din Bucureşti.

Ion Marinescu s-a născut în 1948, la Ghergani, Dâmboviţa, şi a făcut parte din promoţia 1970 a Institutului de Teatru „I. L. Caragiale”, alături de Mircea Veroiu, Dan Piţa, Stere Gulea, Dinu Tănase şi Nicolae Mărgineanu. Este considerat unul dintre cei mai prolifici directori de imagine din România, semnând imaginea a peste 90 de filme, şi a colaborat cu renumiţi regizori români şi străini: Mircea Daneliuc („Proba de microfon”), Mircea Moldovan („Pintea”), Elisabeta Bostan („Saltimbancii”, „Ma-ma”, „Promisiuni”), Mircea Mureşan („Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii”), Dinu Cocea („Stejar – extremă urgenţă”), Mircea Moldovan („Iarna bobocilor”), Radu Gabrea („Mănuşi Roşii”), Raúl Ruiz („The Lost Domain”, „A Place Among The Living”) şi Gérard Cuq („Ţăcăniţii”). La începutul anilor 1990, Ion Marinescu a înfiinţat casa de producţie Atlantis Film. A produs, în calitate de producător executiv sau asociat, mai multe filme româneşti şi franceze.

Gala Premiilor Gopo 2018 – ediţia a 12-a este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Teatrului Naţional Bucureşti, Babel Communications şi Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale. Coorganizator este Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti.

Gala va fi transmisă live pe TVR 2, Cinepub şi premiilegopo.ro, începând cu ora 20.00.