- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (18.02.2014, 16:42)
- Dorina Călin
Mircea Diaconu, despre decesul actriţei Ruxandra Sireteanu: Este o pierdere mare, nu doar profesional
Actorul Mircea Diaconu a declarat pentru MEDIAFAX că decesul actriţei Ruxandra Sireteanu, care a murit, marţi dimineaţă, la vârsta de 70 de ani, este o "pierdere mare din multe puncte de vedere, nu doar profesional".
![Imaginea articolului Mircea Diaconu, despre decesul actriţei Ruxandra Sireteanu: Este o pierdere mare, nu doar profesional](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1706/12107229/1/mircea-diaconu-bogdan-stamatin.jpg?width=560)
Mircea Diaconu, despre decesul actriţei Ruxandra Sireteanu: Este o pierdere mare, nu doar profesional (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
Fost director al Teatrului Nottara, Mircea Diaconu a declarat pentru MEDIAFAX că decesul actriţei Ruxandra Sireteanu a fost "fulgerător, surprinzător şi galopant", iar instituţia de spectacole va fi alături de familia srtistei în aceste momente, actorul considerând că Nottara a reprezentat o "prelungire a familiei actriţei".
Actriţa Ruxandra Sireteanu a murit la vârsta de 70 de ani, marţi dimineaţă, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Teatrului Nottara din Bucureşti.
Managerul Spitalului Sfânta Maria din Bucureşti a declarat pentru MEDIAFAX că actriţa era internată de 2-3 zile şi fusese supusă unei intervenţii chirurgicale, însă, marţi dimineaţă, aceasta a decedat.
Acesta a mai precizat pentru MEDIAFAX că Ruxandra Sireteanu suferea de o maladie cronică veche.
Potrivit reprezentanţilor teatrului, actriţa suferea de cancer.
Trupul neînsufleţit al actriţei urmează să fie depus la Teatrul Nottara, la o dată care va fi anunţată ulterior, au declarat reprezentanţii Teatrului Nottara.
Născută pe 20 decembrie 1943, la Craiova, fiica actorului Nicolae Sireteanu, Ruxandra Sireteanu a debutat la vârsta de 9 ani pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, cu rolul Maia din "Platon Krecet", în regia lui Alexandru Finţi.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică la clasa profesorilor Ion Finteşteanu şi Sanda Manu.
A susţinut numeroase recitaluri de poezie atât în România, cât şi în Suedia (Malmö şi Göteborg) şi Grecia (Atena şi Salonic).
În anul 1968 a primit o bursă de două luni la Paris, la Maison des jeunes, condusă de Jean-Louis Barrault şi Tania Balachova.
Din 1972, Ruxandra Sireteanu a jucat la Teatrul Nottara din Bucureşti.
În perioada 1992 - 1995 a fost profesoară la Facultatea de Teatru a Universităţii Hyperion din Bucureşti.
Printre filmele în care a jucat se numără "Divorţ... din dragoste" (1992), "Capul de răţoi" (1992), "Crucea de piatră" (1994), "Această lehamite" (1994), "Aştept provincia" (1995), "Terente - Regele bălţilor" (1995), "Niki Ardelean, colonel în rezervă" (2003), "Dulcea saună a morţii" (2003), "Păcală se întoarce" (2006).
Totodată, Ruxandra Sireteanu a făcut dublaje la desene animate şi şi-a împrumutat vocea sa pentru personaje din spectacole de teatru radiofonic, dar şi din lungmetraje animate, precum "Universitatea monştrilor" (2013), "Croods" (2013), "Turbo", "Ralph Strică-Tot" (2012), "Winnie de pluş" (2011), "Coraline" (2009).
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5539/22676824/2/imgl8472.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/ail-1739298256.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/8-main-1739303703.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=12107229&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe