Mircea Diaconu: Eusebiu Ştefănescu a traversat o boală cumplită într-un mod absolut eroic

Mircea Diaconu a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că Eusebiu Ştefănescu, care a încetat din viaţă la vârsta de 70 de ani, a traversat o boală cumplită într-un "mod absolut eroic", fiind o "lecţie de bărbăţie şi de putere".

Urmărește
378 afișări
Imaginea articolului Mircea Diaconu: Eusebiu Ştefănescu a traversat o boală cumplită într-un mod absolut eroic

Mircea Diaconu (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Din păcate, cam toţi colegii ştiam de boala pe care o avea. Ceea ce pot să spun este că a traversat boala aceasta într-un mod absolut eroic, ca un exemplu. A fost o lecţie de bărbăţie şi de putere. Dumnezeu să-l odihnească", a declarat Mircea Diaconu.

Actorul Eusebiu Ştefănescu, unul dintre cei mai buni recitatori de poezie, a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la vârsta de 70 de ani.

Eusebiu Ştefănescu a murit la Spitalul Militar din Bucureşti, a declarat pentru MEDIAFAX soţia acestuia, Vali Ştefănescu.

"Avea o tumoare care s-a dovedit a fi cancer. A făcut radioterapie, dar tumora s-a extins", a spus soţia actorului, precizând că acesta a murit în urma unui stop cardio-respirator.

Eusebiu Ştefănescu fusese diagnosticat de medici cu o tumoare la cap, în anul 2013, iar până acum actorul a fost operat de trei ori.

Prima intervenţie chirurgicală a suferit-o în 2013, urmând apoi alte două operaţii, în luna ianuarie 2014.

Eusebiu Ştefănescu s-a născut la Ploieşti, pe 3 mai 1944. A fost actor al Teatrului din Ploieşti timp de 16 ani, apoi la Teatrul Mic şi la Teatrul Naţional din Capitală. A jucat în filme celebre, precum "Colierul de turcoaze", "Ringul", "Figuranţii", "Liceenii Rock'n'Roll" şi şi-a împrumutat vocea în multe filme de animaţie.

Eusebiu Ştefănescu a absolvit Institutul de Artă Cinematografică şi Film din Bucureşti în 1967. De asemenea, acesta a fost profesor universitar la Facultatea de Arte din cadrul Universităţii Hyperion.

Actorul a jucat şi în filme precum "Departe de Tipperary", "Ana", "Falansterul", "Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu", "Dragostea mea călătoare", "Destinaţia Mahmudia", "Colierul de turcoaze", "Noi, cei din linia întâi", "Pădurea de fagi", "Figuranţii", "Maria şi marea", "Vinovatul", "Telefonul", "Trahir", "Meurtres sous hypnose", "Merge şi aşa", "Despre morţi numai de bine", "Păcală se întoarce", "Duminica pierzi sau câştigi".

În 2013, Eusebiu Ştefănescu a fost numit Cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti.

De asemenea, în 2013, Eusebiu Ştefanescu a fost premiat de Uniunea Cineştilor din România (UCIN) pentru prestigioasa activitate în domeniul filmului, teatrului şi învaţământului universitar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici